Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Dulaii" de la DNA sar la gatul lui Mazare (?!) (galerie foto + video)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 9 ianuarie 2010 ·

Primarul a intrat in cincinalul de razboi

Un procuror din cadrul DNA, însoţit de doi comisari, ofiţeri de poliţie judiciară au descins fix în ziua în care creştinii îl prăznuiesc pe Sf. Ioan Botezătorul la Primăria Constanţa.

Evident, primarul Radu Mazăre, aflat în ultima zi de concediu, nu a scăpat ocazia de a se simţi hăituit de organele de anchetă, despre care spune că ar funcţiona la cerinţa expresă a conducerii ţării. Pentru a-şi spune oful, Mazăre a convocat presa la o conferinţă de presă şi şi-a început discursul oricum, numai cu „capu` la cutie, nu": „Comuniştii făceau planuri pentru dezvoltarea ţării pe următorii cinci ani de zile. Aceste cicluri se numeau cincinale. Noi, la primăria Constanţa şi eu încep un nou cincinal sub înţeleapta conducere a preşedintelui Băsescu cu procurori şi cu anchete. Aşa cum am început şi cincinalul 2005 - 2010, 2010 - 2015 tot cu procurori. Şi cincinalul şi anul nou. După cum ştiţi, ieri s-au prezentat în trombă patru procurori ca să ridice aceleaşi documente pe care le-a ridicat şi ANRMAP-ul, privitor la licitaţia publică pentru publicitate, făcută de Primărie şi câştigată de agenţia de publicitate Telegraf, Conpress Advertising, de fapt şi TV Neptun. Licitaţii, repet. ANRMAP-ul, care este agenţia de control de la Bucureşti, unde şef este numit direct de către premierul Boc, să lămurim foarte clar imparţialitatea, a făcut un act de control în care a constatat că toate procedurile au fost legal îndeplinite, însă, pentru că în caietul de sarcini a fost trecută ca cerinţă obligatorie, ca agenţia de publicitate să aibă contracte în derulare cu ziarele şi cu televiziunile în care noi vroiam să facem reclamă, au considerat că este contravenţie şi ne-au dat o amendă".

This text will be replaced  

„Docomentele vorbeşte!"

A continuat spunând că, în opinia sa, care nu a făcut parte din comisia de lici

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru a repara dezastrul provocat de inundații. Ciucă, atac la Ciolacu: Nu a participat la discuții

Libertatea acum 48 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat vineri, 20 septembrie, că țara noastră va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii, dar a adăugat că premi

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum o ora
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum o ora
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 2 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 57 minute
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 7 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Ghid: Cum se poate vota prin corespondență la alegerile prezidențiale și parlamentare și care e termenul-limită pentru înregistrare

G4Media acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a publicat ”Ghidul alegătorului prin corespondență – alegerile pentru Președintele României din anul 2024” și ”Ghidului alegătorului prin corespondență – alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024”. Aleg

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 6 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Vremea

București
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

16°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°