Abia ieri, cumpărînd ultimul număr din “Dilema Veche”, mi-am dat seama ce a cîştigat guvernul Boc re-re-reloaded şi ce am pierdut eu, ca modest cititor-cîrtitor. Nu din conservatorism, nici din inerţie, îmi lipseşte deja rubrica “Turn înclinat” pe care domnul Teodor Baconsky o ţinea în săptămînalul sus-amintit. L-am considerat şi îl consider pe domnul Baconsky principala şi cea mai pertinentă voce a ortodoxiei “luminate” (adică nu “revelate” naţionalist-fanaticoid, ca la Dan Puric, nici puritan-retrograde, ca la variile voci duhovniceşti degrabă respectate de evlavioşi care cauţionează – îndeobşte pe Internet – tanacii, antisemitismul, legionarismul românesc interbelic, homofobia şi menţinerea feudalismelor din capul românului în numele tradiţiei). La paranteza anterioară aş adăuga senzaţia mea că distincţia are mai degrabă legătură cu principala “zîzanie” intraortodoxă – aşa cum se vede ea în spaţiul public – dintre o elită ecumenică (inclusiv laicatul) şi corpus-ul clerical conservator.

Revenind la Turnul Înclinat, domnul Baconsky anunţase, în ultimul său articol, că se va despărţi de activitatea editorială, însă abia absenţa rubricii mi-a certificat dispariţia unui interlocutor intim. Situat, doar în aparenţă, de partea cealaltă a baricadei ideologice, domnul Baconsky oferea răspunsuri nesperat de decente şi clare la întrebări care m-au măcinat de cînd am conştientizat impactul negativ al unei religii “de stat” asupra propriului popor. Recomand oricui nu a făcut-o, săptămînal, în ultimii ani, dar care are dileme legate de atelajul eterogen români-Europa să parcurgă articolele semnate de Teodor Baconsky.

Îmi voi permite, de asemenea, să îi ofer domnului Baconsky o dedicaţie muzicală personală

Psalmul 122 – O cîntare a treptelor (Jordi Savall & Co.)

Asculta mai multe audio Muzica

şi să reproduc cu copy/paste, mai jos, un editorial