Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii s-au vaccinat împotriva gripei porcine

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 ianuarie 2010 ·

De frica gripei porcine, angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor şi-au făcut curaj să se vaccineze.

Din 3600 de doze câte au fost repartizate pentru cadrele MAI până acum s-au efectuat 670 de imunizări. Numai în ultimele două zile, la cabinetul medical al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş au fost făcute 160 de vaccinuri, faţă de 10-20 pe zi câte se făceau înainte.

“Dat faptul că prin prisma activităţii pe care o desfăşor intru în contact cu multe persoane există riscul să mă expun la virus şi să-i afectez şi pe cei din jurul meu. M-am decis să fac vaccinul şi mi se pare un lucru responsabil pe care ar trebui să-l facă toată lumea.”, a declarat subinspector Robert Radu – purtător de cuvânt IPJ Argeş.

Teama de gripa porcină i-a făcut şi pe alţi piteşteni să-şi învingă teama de vaccin. Mulţi pacienţi au luat cu asalt cabinetele medicilor de familie pentru a se imuniza împotriva virusului (A) H1N1.

“De frică am venit să-l fac, pentru a nu-i îmbolnăvi pe cei din jurul meu. Acum după atâtea cazuri cât am văzut la televizor, m-am hotărât să-l fac că sunt şi bolnavă cronică, am probleme cu inima. „, spune Mariana Radu, 66 ani, venită şi ea la medicul de familie pentru vaccin.

În ultimele zile, mii de argeşeni s-au grăbit să se imunizeze, iar cele 22.400 de doze de vaccin venite la DSP Argeş în prima tranşă s-au terminat încă de miercuri după-amiază.

“Ieri ne-a sosit a doua tranşă de vaccin. Luni vor fi distribuite cele 8000 de doze spitalelor pentru continuarea campaniei de vaccinare a personalului medico-sanitar şi auxiliar, întrucât aceştia au obligaţia să se vaccienze şi până acum nu au făcut-o decât 50%. Avem medici care au solicitat 200 de doze, dar şi medici care au solicitat doar 25. „ a declarat Maria Păun, director adjunct DSP Argeş.

Până acum în Argeş s-au înregistrat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 59 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 52 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 25 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 9 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°