Născut la Hunedoara în zilele Revoluţiei, Alin- Alexandru Aleman se numără printre puţinii tineri români cărora nu le-a trecut prin cap nici o secundă gândul să emigreze. Vrea să rămână în ţară şi să-şi deschidă o firmă de construcţii. Deşi are doar 20 de ani, viaţa l-a încercat destul. A petrecut trei ani într-un centru de plasament. În decembrie 1989, Tabita-Laura Aleman era o tânără care avea cu puţin peste 17 ani. Era însărcinată şi urma să nască. Cu tatăl copilului, care urma să vină pe lume, nu se mai înţelegea. Şi-a dat repede seama că e un om slab, de la care nu poate avea prea multe aşteptări. Nici măcar nu s-a căsătorit cu el.
"AI UN BĂIAT!"
La 22 decembrie 1989, pe tânără au luat-o durerile facerii. "E război şi tu ne scoţi afară din casă", i-au spus rudele. A ajuns la spital, iar medicii erau convinşi că trebuie să îi facă cezariană. S-a speriat şi a început să strige că nu vrea copilul. În mod miraculos aproape, copilul s-a întors în burta mamei şi s-a născut normal, fără nici o intervenţie.
"Mi-au spus că e băiat. A avut peste 3,8 kilograme la naştere. Nici nu ştiam ce să îi fac. Mai mult, în oraş începuse să se tragă. Ne-au aşezat pe jos, pe coridoare, cu copiii lângă noi. Habar nu aveam pe ce lume ne aflăm. Pentru că Alin a fost un copil bine dezvoltat, medicii au decis să ne lase acasă după două zile. S-a tras şi asupra Salvării care urma să ne transporte. Am făcut jumătate din drum pe jos", îşi aminteşte Tabita.
TREI ANI LA ORFELINAT
Alin s-a născut într-o lume nouă, dar pentru el, mama sa şi surioara Alina, care a venit pe lume câţiva ani mai târziu, viaţa a fost plină de încercări. Întâi, tatăl a refuzat să îi plătească pensie alimentară, pentru că mama nu a vrut ca Alin să poarte numele de familie al bărbatului de care nu o mai lega nimic. De altfel, tatăl l-a văzut abia când avea vreo 6 ani. @N_P
