Echipa managerială a Clubului de fotbal Farul Constanţa l-a prezentat astăzi pe Ştefan Stoica, noul antrenor al „Rechinilor“. Antrenorul a fost dat afară de la Internaţional Curtea de Argeş în luna decembrie 2009.
Acesta şi-a luat angajamentul că va face tot posibilul să aducă echipa de la malul mării în prima ligă, acolo unde îi este locul şi va începe asta chiar de luni, când va reuni lotul. „În fotbal trebuie puţină dicatură, dar cu bun simţ. Luni vom elabora şi un regulament de ordine interioară pe care va trebui să îl semneze fiecare jucător în parte. Cine nu semnează este liber să plece“, afirmă Stoica.
Prin semnarea noului regulament, jucătorii vor renunţa la cluburi şi la jocurile de noroc. În opinia noului antrenor, obligaţia jucătorilor este de a se odihni şi de a mânca ce trebuie pentru a juca bine. Cine va fi prins pe picior greşit, îşi va face bagajele, indiferent de vechimea pe care o are la echipă şi de renume. Stoica a mai spus că activitatea sa la echipa Farul se va baza pe două principii: disciplină şi muncă.
Începând cu 17 ianuarie şi până pe 25 ianuarie, „Rechinii“ de Liga II vor începe un prim stagiu de pregătire la Braşov, urmat de un meci la Slobozia, iar pe 28 ianuarie vor pleca într-un alt stagiu de pregătire în Antalya. Şi acesta va fi finalizat cu echipa din Slobozia, dar de această dată pe teren propriu.
„Avem cinci luni în care trebuie să câştigăm mai mult cu două puncte decât celelalte echipe“, a declarat Stoica. În momentul de faţă, Farul Constanţa este la un punct distanţă de locul secund al Ligii II şi la patru puncte de lider.