- Cultural - nr. 456 / 9 Ianuarie, 2010 Poetul, dezbracandu-se de noapte... Infasurat in manta-i de sfintenie a Cuvantului, prin noua sa carte, Nasterea umbrei, aparuta la Editura Nico, in ingrijirea editoriala a Marianei Cristescu si a lui Nicolae Baciut, LAZAR LADARIU atinge linia de gratie a poeziei celeste. Iar daca o carte de poezie este implicit si o definitie a poeziei, atunci autorul Nasterii umbrei are in minte ceea ce spunea E.Poe despre poezie; ca este "atatarea sufletului”. Prin atatarea sufletului, Lazar Ladariu isi autentifica accesul la fiinta lumii, creand o lume numai a lui, pe care s-o confrunte cu celelalte lumi, s-o aseze intr-un joc al oglinzilor din care sa iasa biruitoare. Nasterea umbrei este intemeiere prin care poetul isi salveaza spiritul, dezbracandu-se de noapte, privindu-se-n fiinta lumii celei mari, prin doua gesturi fundamentale, devenind teritorii lirice de mare profunzime: urcarea muntelui si citirea Ecleziastului. Ne intrebam daca acestea se succed sau sunt simultane, creand o tensiune poetica de reverberatie! Nasterea umbrei insoteste urcarea muntelui, pecetluind ipostaza sublima a poetului, aceea de cautator a taramurilor spirituale pure. In acelasi timp, Nasterea umbrei ii prilejuieste poetului o alta citire a Ecleziastului, in care cautatorul sa nu intre doar in hatisul desartaciunii si al vanarii de vant, ci, dupa lungi cautari, sa perceapa dimensiunea eterna a vietii: ...undeva, sus,/ fara ragazul somnului,/ rasuna cantecul ingerilor/ pentru painea mancarii vesnice,/ pe ape venind. (Citind, Ecleziastul) Nasterea umbrei este punctul nevralgic al desprinderii evidente de un timp atomizat, dand creatiei poetice sansa perpetuarii cu inca o ardere, statornicind-o in curgerea spre timpul vesnic. Daca in volumul Litaniile cerului poetul era cautatorul de margean pur, daca in Trecerea raului era prefigurata dimineata timpului vesnic