Dacă au dureri de dinţi noaptea, buzoienii nu au altceva de făcut decât să aştepte dimineaţa. De mai bine de zece ani locuitorii oraşului nu au un cabinet stomatologic care să rezolve urgenţele apărute pe timpul nopţii, iar în lipsa acestuia, oamenii se tratează cum pot.
Prima piedică apărută pentru înfiinţarea unui astfel de cabinet era lipsa sumei de 12.000 de euro, necesară achiziţionării unui scaun stomatologic. Acum, de mai bine de doi ani, autorităţile medicale buzoiene se lovesc de refuzul medicilor stomatologi de a face de gardă pe timpul nopţii.
„Lipsa unui cabinet pentru urgenţele stomatologice este o rană pentru Buzău, acest proiect nu ne-a reuşit în 2009, iar pentru acest an chiar nu promitem. Urgenţele s-ar face în ture, pe rând, cu un program afişat ca la farmacii", ne-a spus Venera Acsinte, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău.
După Revoluţie, cabinetele stomatologice au fost printre primele care s-au privatizat şi de atunci doar câteva particulare mai au deschis noaptea, însă doar pentru pacienţii lor.
„Eu am mari probleme cu dinţii, iar noaptea când mă doare măseaua iau un calmant şi în cel mai rău caz merg dimineaţa la medic", ne-a spus Mirela Sofrone, o buzoiancă de 27 de ani.