Pentru vlahii din Serbia, painea nu este doar hrana sau pomana data pentru sufletele celor raposati, ci si un "document" de valoare istorica inestimabila. In sudul Dunarii, painea rituala a vlahilor poarta pe ea semne asemanatoare cu cele de pe tablitele de la Tartaria, Vinca sau Lepenski Vir. Colacii ce se impart la parastase si la sarbatorile mortilor nu au insemne crestine, ci simbolurile celei mai vechi scrieri de pe pamant
Cea mai veche scriere din lume, pastrata in painea vlahilor
Marija Gimbutas, celebru arheolog si profesor la Universitatea Harvard din SUA, a fost primul aparator al ideii ca semnele incizate pe tablitele de lut descoperite in nordul Dunarii, la Tartaria, si in sudul Dunarii, la Vinca (Lepenski Vir), reprezinta cea mai veche scriere din lume. Semne despre care se credea ca ar avea origini in Mesopotamia s-au dovedit a fi mult mai vechi si apartinand Europei. "Romania", sustine cercetatoarea americana in lucrarea "Civilizatie si cultura", "este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa intre 6500-3500 i. Hr. [...] A devenit, de asemenea, evident ca aceasta straveche civilizatie europeana o precede cu cateva milenii pe cea sumeriana. [...] A fost o perioada de reala armonie, in deplin acord cu energiile creatoare ale naturii. [...] Trebuie ca de acum incolo sa recunoastem importanta spiritualitatii Vechii Europe, ca pe o parte a istoriei noastre". Cativa ani mai tarziu, o noua descoperire avea sa faca senzatie in lumea pasionatilor de istorie: sarbul Paun Es. Durlic, etnolog si director al muzeului din Majdanpek, o localitate aflata in sudul Portilor de Fier, lansa ipoteza indrazneata ca o parte din semnele scrierii sistematizate de arheologul Marija Gimbutas se regasesc pe painea rituala a vlahilor din Serbia (colacii nostri, din nordul Dunarii) preparata la parastase si la sarbatorile mortilor