Formaţia FC Vaslui şi-a reluat, sâmbătă, pregătirile pentru returul campionatului, la primul antrenament din acest an fiind absenţi Wesley Lopez, Willian Gerlem, Mike Temwanjera, Serge Akakpo şi Dorian Andronic, toţi motivat, conform NewsIn.
Brazilianul Wesley Lopez se va alătuta lotului vasluian direct în cantonamentul de la Goch (Germania), Gerlem, Temwanjera şi Andronic au fost învoiţi de Lăcătuş, în timp ce togolezul Serge Akakpo este convocat la naţionala Togo, cu care trebuie să participe la Cupa Africii pe Naţiuni. În afară de aceştia, la primul antrenament nu a participat nici Silviu Bălace, care vrea să plece de la moldoveni pentru că nu joacă mai mult.
Tehnicianul Marius Lăcătuş a declarat că aşteaptă returul cu mare încredere şi este convins că echipa sa poate avea un parcurs mai bun decât în prima parte a sezonului: "Avem un retur de foc, pe care ni-l dorim mai bun faţă de tur. Putem face faţă pe ambele fronturi, cupă şi campionat. De altfel, cupa ne este la îndemână. După trei meciuri, obţii un trofeu şi dreptul de participare în Europa League. Sperăm să mai facem câteva transferuri, pentru a ne întări lotul şi pentru a ataca ambele obiective. Atâta timp cât avem şanse, ne vom bate pentru a le atinge", a spus Lăcătuş, care i-a avertizat pe jucători că vor fi şi disponibilizări: "Din moment ce vom mai aduce jucători, de unii dintre cei pe care îi avem în lot ne vom despărţi. În zilele următoare ne vom decide asupra lotului cu care vom aborda returul".
Noua achiziţia a moldovenilor, Lucian Sânmărtean, a ajuns cu un sfert de oră mai devreme la stadion şi a afirmat că a ales FC Vaslui pentru că vrea să facă performanţă: "Am venit aici pentru a câştiga titlu. FC Vaslui e o echipă care doreşte să facă performanţă, ceea ce este pe placul meu. Am avut parte de o primire frumoasă. De altfel, mă cunosc cu majoritatea jucătorilor şi nu