Ideile simple sunt cele mai complicate. Trebuie, mai întâi, să-ţi treacă prin cap! Apoi, dacă le vezi, să le şi crezi.
A fost odată un ziar care avea întotdeauna dreptate. Chit că dreptatea asta apărea un an mai târziu, ori realitatea se schimba, ori oamenii nu mai erau aceiaşi. Mândria de a fi avut mereu dreptate a rămas vie în conştiinţa publicului. Aşa şi eu. Aici, în această rubrică, susţineam vara trecută că programul „Prima casă" e o prostie. Pentru că nu crea nici un loc de muncă, doar muta nişte bani dintr-un buzunar într-altul şi, mai rău, ridica din nou preţul (şi aşa umflat) al caselor. Dacă aş fi fost ministru şi aş fi avut amici cu afaceri imobiliare, n-aş fi putut inventa un pretext mai bun să-i salvez de la faliment.
Iată că vechiul executiv, într-o nouă prezentare, ajunge la vorba mea şi se pregăteşte să schimbe programul. Cu mai puţini bani, vor avea de lucru sute sau mii de oameni, iar pe orizontală, mai multe industrii vor avea ce desface pe piaţă. De la materiale de construcţii, ţevi şi cabluri, la sticlă, cherestea şi feronerie. Paradoxal, cu o activitate începută de la zero, în plină criză, preţul unei locuinţe decente s-ar înjumătăţi, iar cei care şi-ar permite-o ar fi de zece ori mai mulţi. Să sperăm, că speranţa nu costă...
Astă primăvară tunam şi fulgeram împotriva impozitului forfetar. Calculul stângist al ministrului de resort (nici nu contează că era psd-ist, de vreme ce premierul l-a garantat şi l-a susţinut) pornea de la prezumţia de vinovăţie: orice firmă e mai întâi hoaţă şi, până să-şi dovedească nevinovăţia, să binevoiască să verse banu' la stat. Din declaraţiile entuziaste ale dlui Pogea, se părea c-ar fi strâns 2-300 de milioane de euro. Mira-m-aş! Însă impozitul colectat a fost acompaniat de apariţia intempestivă a cel puţin o sută cincizeci de mii de şomeri cu patalama, care şi-au încasat suma înapoi. Bucu
