Mircea Geoană şi Traian Băsescu ar putea dansa împreună Hora Unirii, pe 24 ianuarie, la Iaşi. Primarul oraşului, social-democratul Gheorghe Nichita, susţine că cei doi şi-au confirmat deja prezenţa la manifestările organizate de Ziua Unirii. Sursa: Codrin Prisecaru "Am vorbit la telefon cu preşedintele Traian Băsescu şi l-am invitat la aceste manifestări, mai ales că a fost venit foarte des la Iaşi pe 24 Ianuarie. Am convenit ca programul oficial să înceapă la ora 11.00, iar domnul Băsescu mi-a spus că, în principiu, este de acord să participe. Am vorbit şi cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi a confirmat şi dânsul că va participa", a afirmat Gheroghe Nichita, primarul Iaşiului şi liderul local al PSD, citat de Mediafax.
Manifestări colorate politic
Manifestările organizate în acest de Ziua Unirii nu au o singură coloare politică. Gheorghe Nichita a susţinut că municipalitatea ieşeană va trimite invitaţii oficiale şi altor politicieni,deşi nu fac parte din PSD, precum preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, premierul Emil Boc şi membrii Guvernului.
"Anul 2009 a încheiat un ciclu electoral. Practic, toate tipurile de alegeri s-au finalizat. Iar 24 ianuarie poate fi un început de normalitate, un început în care pe aceeaşi scenă, când sărbătorim un moment important în istoria poporului român, să se afle cât mai mulţi politicieni de culori diferite", a adăugat Nichita citat de aceeaşi sursă.
Pe 24 ianuarie, Primăria Iaşiului va organiza în cursul dimineţii manifestările oficiale, cu depuneri de coroane la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii, discursurile invitaţilor şi Hora Unirii. Apoi, programul include o retragere cu torţe a militarilor, ce va avea loc spre seară. Ieşenii se vor distra apoi la un concert în aer liber.