Andone se va întîlni la începutul săptămînii viitoare cu Nicolae Badea pentru a iscăli contractul. Va fi manager general, iar Cornel Ţălnar rămîne în staff-ul tehnic
Oficialii din Ştefan cel Mare au confirmat ceea ce a scris ieri GSP: Ioan Andone va semna cu Dinamo un contract pe doi ani şi jumătate. Tratativele s-au purtat la Miami, cu Cristi Borcea, şi telefonic cu Nicolae Badea, cel de care Andone este foarte apropiat.
Surse din club susţin că marţi ar trebui să fie ziua decisivă: "Andone s-a dus acasă, la Hunedoara, şi urmează să se întoarcă la începutul săptămînii la Bucureşti pentru că are programată o întîlnire cu Badea. Cel mai probabil se va semna contractul, dacă şi Ando acceptă condiţiile noastre".
Aproape toate detaliile au fost puse la punct, mai rămîne de stabilit ce clauze vor fi trecute în contract. "El vrea diverse bonusuri de performanţă. Sîntem de acord, dar îi punem şi noi clauze: în caz de eşec să plătească! Vrem titlul în acest sezon. Dacă nu vom reuşi, nu e un capăt de ţară, dar anul următor e absolut necesar să fim campioni", spun şefii.
O altă problemă, care a fost deja lămurită, este cea a staff-ului tehnic. Ando va fi manager general, iar Cornel Ţălnar va rămîne în staff-ul tehnic, probabil cu aceeaşi funcţie, alături de "secundul" italian Claudio Bozzini.
25.000 de euro va fi salariul lunar al lui Ioan Andone la Dinamo, plus bonusuri de performanţă
Adrian Mutu, atacant Fiorentina
"Salut revenirea lui nea Ando la Dinamo, sînt sigur că va reuşi în scurt timp să ducă echipa în lupta pentru campionat. Mi-ar plăcea să-i reîntîlnesc pe «cîini» în grupele Champions League"
sondaj dinamovisti.ro
Îl vrei pe Andone la Dinamo?
Da 84%
Nu 16%
Votanţi: 10.300
Ce va face Ganea?
În prezent, Ionel Ganea este antrenorul secund