Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brazii aruncaţi de la etaj, pericol pentru trecători

Publicat in Adevarul, duminică 10 ianuarie 2010 ·

Cei care renunţă în acest fel la pomul de Crăciun riscă amenzi de până la 1.000 de lei. Reporterii noştri au găsit lângă câteva blocuri din centrul oraşului brazi aruncaţi de la balcon, în loc să fie duşi la ghenă.

Ce nu ştiu cei care practică “sportul aruncării cu bradul de pe terasă” este că această mişcare îi poate costa scump. Amenzile pot ajunge şi până la 1.000 de lei, însă există o problemă: potrivit reprezentanţilor societăţii de salubritate din Târgovişte, Eco Sal, târgoviştenii care recurg la astfel de gesturi trebuie dovediţi. „Normal aşa ar fi trebuit, să primească amenzi, dar cine să îi prindă când îi aruncă? Nu se întâmplă nimic. Ei pot fi traşi la răspundere pentru aruncarea gunoiului în alte locuri decât cele special amenjate”, ne-a declarat Dănuţ Badea, directorul Eco Sal.

Cei care aruncă brazii de la geam se folosesc de întunericul nopţii, când nu îi vede nimeni, iar vecinii nu vorbesc, de frică să nu se certe cu ei, a spus Badea. Reporterii “Adevărului de Seară” au găsit ieri, chiar în centrul oraşului, în spatele blocului H 3, la scara B, un brad aruncat de un locatar care a considerat că este mult mai comod să scape în acest fel de pomul de Crăciun, decât să-l ducă la containerul de gunoi.

Ţăranii strâng brazii pentru a-i face araci

Campania de colectare a brazilor aruncaţi a început de câteva zile, imediat după ce oamenii au început să se debaraseze de ei. Angajaţii Eco Sal au strâns însă mult mai puţini brazi aruncaţi pentru că târgoviştenii, din cauza crizei financiare, nu şi-au mai cumpărat anul acesta un pom de iarnă. „Faţă de anii trecuţi, când noi strângeam cantităţi impresionante de brazi aruncaţi prin cartierele din Târgovişte, anul acesta am colectat mul mai puţini brazi. Oamenii gospodari de pe la ţară i-au strâns de pe la gunoaie să-şi facă araci pe curţi, iar pe cei găsiţi de noi îi luăm şi îi ducem direc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 4 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°