Cioran era poet cînd spunea că acest stat nu merită nimic notabil din partea istoriei. Sensul actual al sentinţei e mult mai prozaic, asemeni timpurilor: statul ăsta nu merită nimic în sens financiar. Îmi voi dedica, deci, timpul şi energia pe care le mai am de irosit în această ţară nefericită, “a oamenilor atenuaţi”, evaziunii fiscale.

Voi munci la negru, voi munci mai mult. Voi fuma la negru, mai puţin. Voi încerca să mănînc sănătos, la negru, de trei ori pe zi. În ultimă instanţă, voi trăi la negru, ca o fantomă de hîrtie în casele alea vechi şi înspăimîntătoare, cu ghişee, dosare şi bibliorafturi. Voi desfiinţa instituţia facturierului şi organul corectitudinii. Voi pîrjoli holdele, voi otrăvi fîntînile şi netul în calea cotropitorilor de la Ministerul Finanţelor. Îmi voi perpeli singur hamburgherii de vită pe grătar, în balcon, sfidînd gălbeaza Mioriţei şi asociaţia de pensionari. Stiu că e greu: îmi voi toca singur carnea.

Nu mai există soluţii civilizate, de compromis. Le-am epuizat, sărăcind. Voi face, în fine, ceea ce oricum era înscris, cu litere de aur, în codulul genetic al românului: voi fura statul. {i asta nu e tot: o s-o fac cu plăcere şi în mod repetat. O să-mi fie greu, la început, întrucît – o ştiu de la filosofi – cele mai dureroase deprinderi sînt cele de ordin economic. Dar măcar nu intenţionez să rivalizez cu cei mai hoţi dintre români: politicienii. Mă voi mulţumi cu puţin. Vreau doar să trăiesc bine. Probabil voi angaja, la negru, un specialist care să-mi îndrume paşii. În definitiv, românul s-a născut poet şi contabil.

Am să fac tot ce-mi stă în putinţă ca statul ăsta infestat cu paraziţi, care funcţionează cu cinism, la adîncime, ca o celulă cancerigenă pe un organ muribund, să nu mai încaseze nici un gologan din puţinul cîştigat de mine. {tiu, e cazul ideal, de o inaccesibilitate aproape cosmică. Si mai ştiu că sînt pr