Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dealerii auto: „Rabla“ 2010 încurajează specula

Publicat in Adevarul, duminică 10 ianuarie 2010 ·

Prima de casare rămâne la 3.800 de lei, dar în acest an o persoană poate valorifica trei rable pentru a cumpăra o maşină nouă.

Firmele de distribuţie şi curierat din judeţ vor fi printre primii clienţi ai programului „Rabla“ 2010, care va intra în vigoare de luna aceasta. În premieră, programul poate fi accesat şi de persoanele juridice. În plus, va fi implementat şi un sistem de vouchere care va permite casarea a trei rable în vederea achiziţiei unui automobil nou.

„Vor profita bişniţarii“

Cele trei tichete valorice în valoare de 11.400 de lei, aproximativ 2.700 de euro, pot reprezenta un avans bun pentru o maşină de distribuţie, spre exemplu, cred unii administratori ai firmelor de profil din oraş.

„Este un ajutor important pentru firmele cu un parc auto vechi. Nu te mai chinui să vânzi maşinile pe nimic şi nici nu le cârpeşti de la lună la alta ca să le poţi folosi. Tot ai un câştig“, a spus Viorel Curelaru, patronul unei firme care distribuie materiale de construcţii. Dealerii auto din oraş sunt însă sceptici. „Vânzările au mers prost anul trecut, iar anul acesta va fi şi mai greu. Nu ne aşteptăm la mari minuni cu acest program pentru că este criză“, a spus Aurelia Cozma, directorul unui dealer auto din Botoşani.

Anul trecut, în jur de 150 de maşini vechi au fost casate, iar proprietarii s-au orientat spre Dacia Logan şi Fiat. Programul casării a trei maşini ca avans pentru una noua este valabil şi pentru persoanele fizice.

Dealerii auto cred că noul program va încuraja specula, iar bişniţarii vor aduna rablele din oraş şi le vor duce la Remat. „Românul este inventiv. Cel mai probabil, bişniţarii vor profita de acest program şi vor face bani buni din rable. Vor cumpăra pe nimic maşini sau vouchere ca să le iasă şi lor ceva“, a adăugat Aurelia Cozma.

Ideea este întărită şi de alţi botoşănen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre șefii cu salarii mari din companiile guvernamentale: „Una din gravele noastre erori în acești ani a fost că am tolerat o zonă de clientelă politică, de lipitori” / Instituția oferită exemplu

HotNews acum 4 ore
Statul român a tolerat activitatea unor persoane numite politic care au acționat ca „lipitori” și odată ajunși în funcții publice au acționat pentru a-și oferi doar drepturi în timp ce au dorit ca statul să aibă doar obligații, a declarat Ilie Boloj

Michael Madsen a murit. Celebrul actor din seria de filme „Kill Bill” avea 67 de ani

HotNews acum 4 ore
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea 67 de ani. Madsen a suferit un stop cardiac și a fost găsit inconștient în casa sa

Rusia devine prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul instalat de talibani în Afganistan după retragerea haotică a armatei americane

HotNews acum 2 ore
Rusia a anunțat joi că a acceptat acreditarea noului ambasador al Afganistanului, devenind astfel prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul taliban instalat la Kabul, informează Reuters. Într-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe al

Decizie istorică la Wimbledon după moartea lui Diogo Jota » Regulile stricte, schimbate pentru prima oară

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Decizie istorică la Wimbledon după moartea lui (28 de ani). Organizatorii celei mai vechi competiții de tenis din lume au luat hotărârea de a le permite jucătorilor să poarte pe braț o banderolă neagră în memoria lui jucătorului lui .

Contestații Evaluare Națională 2025. Cum se depun contestațiile și când sunt anunțate rezultatele finale

HotNews acum 10 ore
Contestațiile la Evaluarea Națională 2025 pot fi depuse astăzi, 3 iulie, după afișarea rezultatelor inițiale. În premieră, elevii pot vizualiza lucrările corectate înainte de a decide dacă vor contesta nota. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 i

Florian Coldea, trimis în judecată de DNA în dosarul de trafic de influență, alături de Dumitru Dumbravă

HotNews acum 9 ore
Florian Coldea, fost prim-adjunct al șefului SRI, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti au fost trimiși joi în judecată de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a b

Boxerul mexican Julio César Chávez Jr., arestat de ICE în vederea expulzării din SUA, potrivit oficialilor federali

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Celebrul boxer mexican Julio César Chávez Jr. a fost arestat pentru intrarea ilegală în Statele Unite şi va fi expulzat în Mexic, unde se confruntă cu acuzaţii de criminalitate organizată, au declara

MAI dezminte un fals care circulă în online: „Ilie Bolojan NU a fost implicat în niciun accident rutier”

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis joi că premierul Ilie Bolojan nu a fost implicat în niciun accident rutier, după ce în spațiul online au apărut postări care anunță moartea premierului. „Semnalăm faptul că în mediul on-line, pe conturi

Putin i-a transmis lui Trump la telefon că Rusia nu va renunța la obiectivele ei în Ucraina, reluând binecunoscuta expresie invocată ca argument

HotNews acum 5 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus joi omologului său american, Donald Trump, în convorbirea telefonică pe care au avut-o cei doi lideri, că Moscova dorește încheierea negocierilor pentru încetarea războiului din Ucraina, dar nu va renunța la

Trump obține o victorie legislativă majoră: Congresul a adoptat „marea și frumoasa lege” de reducere a cheltuielilor și impozitelor publice

HotNews acum 3 ore
Pachetul de reduceri de taxe propus de președintele Donald Trump a trecut joi de ultimul obstacol în Congresul american, după ce Camera Reprezentanților, controlată de republicani, a aprobat la limită proiectul legislativ și l-a trimis spre promulga

Vremea

București
acum

24°
vin.

20°/35°
sâm.

22°/33°
dum.

21°/38°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

20°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

20°/38°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

18°/37°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
lun.

18°/36°
Timisoara
acum

18°
vin.

17°/39°
sâm.

18°/35°
dum.

21°/40°
lun.

21°/39°