Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţiriac mai face o orgie cinegetică

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 10 ianuarie 2010 · ·

CONTINUITATE. Ca pe vremea lui Ceauşescu, 100 de gonaci au fugărit prada la distracţia cu mistreţi de la Balc. În cele două zile de vânătoare, invitaţii lui Ion Ţiriac au împuşcat 170 de animale, care au fost donate, la finalul vânătorii, unor centre sociale. Sursa: Adi Pâclișan

La fel ca şi anii trecuţi, vânătoarea din acest an de la Balc s-a derulat sub semnul secretomaniei. Primii vânători au sosit, ieri, pe domeniul magnatului Ion Ţiriac în jurul orei 6.00. După un grup de trei maşini pline cu invitaţi, au început să apară şi 100 de gonaci, care au fost aduşi cu tractoare şi căruţe, vehiculele fiind destinate şi transportului mistreţilor răpuşi în timpul partidei.

Şi-au aruncat un rând de glume, cum că „o dată pe an dau şi tractoriştii interviu” şi au intrat pe poarta domeniului, la indicaţiile unor organizatori. Ei au povestit că în anii trecuţi au fost recompensaţi cu bani şi cu carne, iar câţiva „au scăpat” şi faptul că ar fi primit şi câte 100 de lei pentru serviciile oferite.

Invitaţi cu ştaif

Printre cei 30 de vânători invitaţi se numără fabricantul Cartier Alfred Baumhauer, preşedintele consiliului de administraţie al Volkwagen - Wolfgang Bernhard, omul de afaceri Elan Schwartzenberg, preşedintele companiei de componente auto Magna Europa - Wolf Siegfried, primarul din Monte Carlo - Marsan George, Erich Hampel - CEO al Bank Austria Creditanstalt şi Wolfgang Porsche, preşedintele producătorului auto cu acelaşi nume.

Ca şi în anii trecuţi, o parte dintre invitaţii lui Ţiriac la tradiţionala partidă de vânătoare de la domeniul de la Balc au fost cazaţi fie în pensiunile din Marghita, municipiu aflat la 20 de kilometri de domeniu, fie la o pensiune exclusivistă din Porţi, deţinută de unul din apropiaţii miliardarului.

După partida de ieri, care a durat în jur de opt ore,invitaţii au pa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Patru jurnalişti ruşi vor fi închişi cinci ani şi jumătate pentru presupuse legături cu Aleksei Navalnîi, opozantul Kremlinului mort în închisoare

News.ro acum 6 ore
Patru jurnalişti ruşi au fost condamnaţi marţi de un tribunal din Moscova la câte 5 ani şi jumătate de închisoare după ce au fost găsiţi vinovaţi că au lucrat pentru organizaţia interzisă a fostului lider al opoziţiei Aleksei Navalnîi, care a murit

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 12 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor: ziua în care Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos. Ce nu trebuie să faci în această zi

Mediafax acum 35 minute
Miercurea Mare are o încărcătură aparte, fiind legată de două episoade cutremurătoare din Noul Testament: ungerea cu mir a lui Iisus de către femeia păcătoasă și trădarea Sa de către Iuda Iscarioteanul. În această zi, Evanghelia ne amintește de feme

Un tribunal din Peru îl condamnă pe fostul preşedinte Humala la 15 ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum o ora
Un tribunal peruan i-a condamnat, marţi, pe fostul preşedinte Ollanta Humala şi pe soţia sa la 15 ani de închisoare în legătură cu un scandal global de corupţie, în care grupul brazilian de construcţii Odebrecht a plătit mită unor politicieni, trans

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 7 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Marcel Ciolacu, către delegaţia Congresului SUA: România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe Flancul Estic al NATO, cel mai apropiat, activ şi predictibil aliat al Statelor Unite din regiunea Mării Negre

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, marţi, cu delegaţia Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de Vern Buchanan, preşedintele Parteneriatului pentru Democraţie al Camerei Reprezentanţilor. Premierul s-a referit la Parneteriatul Strategi

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 10 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

Mandat de arestare prelungit pentru Bogdan Peșchir! Va sta după gratii încă 30 de zile

Ziua Constanta acum 13 ore
Magistrații de la Judecătoria Sectorului 5 a dispus, marți, prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, conform Agerpres.ro 'Admite propunerea PICCJ în do

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mie.

6°/28°
joi

9°/22°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/23°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

mie.

8°/24°
joi

13°/27°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/19°