Prezenţa medicilor în mediul rural din Franţa este o adevărată problemă, astfel că pentru a suplini lipsa lor se apelează la specialişti români, scrie publicaţia Ouest-France.
Camelia Ioniţă a venit în comuna Ereac, aflată în vestul Franţei, după plecarea doctorului Fornier, care a provocat "nelinişte". Românca a sosit în Franţa împreună cu soţul său Theodor şi cu cei doi copii, în vârstă de 4, respectiv 8 ani.
Noul medic generalist al comunei a fost recrutat de către municipalitatea franceză prin intermediul unei agenţii de recrutare.
Camelia a vorbit "într-o franceză aproape perfectă" despre motivaţiile şi aspiraţiile sale.
"Am fost contactată la începutul verii pentru un post în Ereac. Noi voiam să lucrăm într-un sat francez. Am venit în vizită pentru câteva zile în localitate, unde toată lumea ne-a primit călduros şi astfel ne-a determinat alegerea", spune într-un interviu românca.
Camelia a explicat că a renunţat la România pentru că profesia a devenit "prea administrativă". "Întocmim mai multe acte decât facem medicina. Ştiam că Franţa caută medici, aşa că ne-am încercat norocul", spune ea.
Camelia Ioniţă este medic din 1995, iar soţul său, Theodor, din 1996. Cei doi şi-au descis în ţară un centru alături de mai mulţi medici specialişti. "Experienţa noastră reprezintă echivalentul la medicina franceză", afirmă noul medic al comunei Ereac.
Camelia s-a hotărât să accepte postul în Franţa după ce a văzut că oamenii chiar au nevoie de ea. "Apoi, modul în care am fost primiţi, pe de o parte, şi modalitatea de a comunica cu autorităţile, pe de altă parte, mi se par unice". Momentan, doar Camelia va profesa medicina în Franţa, urmând ca apoi să obţină şi soţul ei notificarea.
"Vom participa la activităţile locale, vom descoperi o nouă cultură, vom merge la întâlniri cu oamenii şi ne vom şcolariza cei doi copii în c