A citit de şapte ori Biblia şi a publicat trei volume de poezie religioasă, în prezent lucrând la încă două

Dorul după marele poet Mihai Eminescu şi natura paradisiatică din satul natal îl va urmări toată viaţa pe gălăţeanul prin adopţie, Gheorhe Burlacu. Nucul, vişinul, cireşul din curte sunt regăsite pretutindeni în poezia sa: „Sub nucul cel bătrân din grădina mare/ Adesea eu citeam din Eminescu / În poezia lui cu multe semne de întrebare/ Mă regăseam şi eu, neînţelesul", mărturiseşte poetul.

Dorul de acasă, uliţa şi amintirile copilăriei revin frecvent în poeziile sale. Nostalgiile poetului sunt provocate de scurgerea nemiloasă a timpului, care duce în eternitate tot ce i-a fost drag în copilărie: părinţii, casa părintească, primele iubiri. Citite, poeziile gălăţeanului Gheorghe Burlacu sunt dătătoare de linişte şi pace.

Calea credinţei

Înclinaţia spre poezia religioasă nu a fost spontană. Un moment de cumpănă îi va schimba total viaţa. În 2001, suferă o operaţie la inimă, care îi va schimba radical viaţa. Astfel, la limita dintre viaţă şi moarte, omul Gheorghe Burlacu îl întâlneşte pe Dumnezeu.

„Totul s-a întâmplat de la sine. Am simţit că trebuie să-i aduc o mulţumire. De atunci, îl port permanent în sufletul meu. Este sursa mea de inspiraţie", spune poetul Burlacu.

Majoritatea cărţilor le-a lansat la mănăstirea din Celic şi Niculiţel. „ Poeziile mele sunt hrană spirituală pentru oricine le citeşte. Îmi citesc versurile chiar şi preoţii", spune Gheorghe Burlacu. Este foarte mândru de cele trei volume de poezii pe care le-a publicat: „În suflet cu Dumnezeu prin vatra străbună", „Muguri de nădejde" şi „Cărămizi la temelia sufletului".

Consideră că „viruşii secolului" au distrus tot ce-i mai inocent în om. Iubirea şi bunătatea au fost înlocuite de dispreţ şi răutate. Cu toate acestea, omul Gheorghe Burlacu