AJUTOR. Cei care rămân fără job ar putea porni o afacere proprie, cu cel mult zece angajaţi, prin accesarea unui credit special. Sursa: NorthFoto
Exemplul portughezului Filipe Gil, care şi-a deschis un salon de tatuaje apelând la microcredite, poate fi urmat şi de şomerii români, care decid să aleagă calea antreprenoriatului. Instrumentul european de micro finanţare „Progress” le facilitează accesul la împrumuturi celor care doresc să înfiinţeze o microîntreprindere, cu mai puţin de zece angajaţi şi o cifră de afaceri nu mai mare de două milioane de euro, dar care întâmpină dificultăţi în accesarea creditelor convenţionale.
„Sper ca fondul iniţial să ajungă până la 500 de milioane de euro, provenind din surse publice sau private”, a explicat eurodeputatul Kinga Göncz. Parlamentul European a fost de acord cu alocarea sumei de 100 de milioane de euro pentru acest instrument, pentru o perioadă de patru ani - aşa cum propusese Comisia Europeană, dar deputaţii au subliniat, în timpul dezbaterilor, că aceşti bani nu trebuie alocaţi din fondurile Programului „Progress” destinat persoanelor vulnerabile.
Prin cine se derulează programul
Comisia propusese ca instrumentul de microfinanţare să utilizeze fonduri din cadrul acestui program, pentru care s-au alocat suplimentar 114 milioane de euro. Pentru a se asigura că acest instrument poate fi funcţional la începutul lui 2010, parlamentul a fost de acord cu utilizarea a 25 de milioane de euro, sumă care va fi prevăzută în bugetul pentru 2010.
Instrumentul este deschis organismelor publice şi private instituite în statele membre UE, care furnizează microfinanţare persoanelor şi microîntreprinderilor (bănci, ONG-uri, instituţii financiare nonbancare etc.). Fondurile acestui ins trument vor fi redirecţionate către aceste organisme în cadrul unei gestiuni comune împreu