Politia a anuntat sambata ca 67 de persoane au fost ranite in incidentele care se inregistreaza incepand de joi seara la Rosarno, un orasel din Calabria, cand manifestatii ale imigrantilor au degenerat in confruntari cu politia si au fost urmate de o adevarata vanatoare a strainilor, transmite AFP, citata de NewsIn.
Inca un imigrant a fost ranit usor sambata dimineata de tirul unei pusti de vanatoare la cativa kilometri de Rosarno, in Calabria, regiune din sudul Italiei. Politia a deschis o ancheta.
Din cei 67 de raniti, 31 sunt straini, dintre care doi au fost grav raniti vineri seara, fiind loviti cu rangi de fier, 19 sunt politisti, iar 17 sunt locuitori italieni din Rosarno. Sase persoane, toti imigranti, sunt inca spitalizate. Celelalte victime au suferit contuzii sau rani usoare.
Incidentele au izbucnit la Rosarno, un orasel cu 15.000 de locuitori, dupa ce joi seara cateva sute de imigranti, majoritatea lucratori din agricultura provenind din Africa neagra, angajati ilegal, au protestat fata de agresarea unuia dintre ei, care fusese tinta unor tiruri trase cu o arma cu aer comprimat. Manifestantii au incendiat masini si au spart vitrine, incaierandu-se cu politia.
Vineri, dupa o acalmie pe timpul zilei, violentele s-au reluat in cursul serii si al noptii, in mai multe episoade separate, si s-au transformat intr-o adevarata vanatoare de imigranti.
Incepand din noaptea de vineri spre sambata, strainii au inceput sa plece din Rosarno. Dupa plecarea organizata, cu autobuzele, a 320 de persoane, alti 100 de imigranti au parasit orasul in cursul diminetii de sambata prin mijloace proprii, cu trenul sau masina. In cursul zilei de sambata era prevazuta plecarea altor 300 de imigranti catre un centru de primire din sudul Italiei.
Ministrul de interne Roberto Maroni, membru al partidului antiimigranti Liga