Purtătorul de cuvânt al Guvernului din Togo, Pascal Bodjona, a anunţatîn această seară, că echipa naţională s-a retras de la Cupa Africii pe Naţiuni din Angola deoarece jucătorii sunt şocaţi după ce au fost victimele unui atac armat, soldat cu trei morţi şi şapte răniţi.
"Guvernul togolez a decis să retragă echipa pentru că nu poate continua să participe la competiţie în aceste circumstanţe dramatice. A fost o hotărâre necesară deoarece toţi jucătorii se află în stare de şoc", a precizat oficialul togolez.
Jucătorii naţionalei şi-au exprimat punctul de vedere încă de la primele ore, atunci când au anunţat la unison că nu mai doresc să participe la competiţie deoarece se tem de un nou atac, în ciuda faptului că organizatorii le-au promis că nu se va mai întâmpla nimic.
Autocarul echipei de fotbal a statului Togo a fost atacat, vineri, cu focuri de armă în timp ce trecea frontiera dinspre Congo spre Angola, pentru Cupa Africii pe Naţiuni, şoferul fiind ucis, iar alţi nouă membri ai delegaţiei au fost răniţi, printre care şi fundaşul legitimat la FC Vaslui, Serge Akakpo, care a fost lovit de două gloanţe.
Astăzi de dimineaţă, oficialii au anunţat că secundul Abalo Amelete şi ofiţerul de presă al naţionalei, Stan Ocloo, au decedat din cauza rănilor. De asemenea, presa internaţională a dezvăluit că şi portarul Kodjovi Obilale ar fi decedat, însă informaţia a fost infirmată în cele din urmă de un grup de medici de la spitalul unde acesta era internat."Este conştient, iar starea sa este stabilă. A fost rănit în spate şi în abdomen. Va fi operat cât mai curând", au anunţat medicii în cadrul unei conferinţe de presă. Jucătorul a fost transferat la un spital din Johanesburg (Africa de Sud) şi se află sub supravegherea medicilor.
Retragerea naţionalei de la CAN fusese deja anticipată de reprezentanţii clubului englez Manchester City care au a