Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiţe şi vedete în „Bamboo“ de Braşov

Publicat in Adevarul, duminică 10 ianuarie 2010 ·

În fiecare weekend, clubul de lângă Gară este invadat de tineri fiţoşi şi cu banii pe ei. Mult trâmbiţata criză economică nu a afectat buzunarele celor obişnuiţi să petreacă sămbătă de sâmbătă în cluburile de fiţe.

Pentru cei care vor să se distreze în cel mai tare club din oraş banii nu contează. Localul, situat la ultimul etaj al unui mall de lângă Gară, este plin până refuz în fiecare weekend. Cu greu poţi găsi o masă liberă, chiar dacă clubul are o capacitate de 1.700 de locuri. Tocmai de aceea rezervarea unei mese în Kasho trebuie făcută din timp. Nu costă nimic, însă în zilele de sâmbătă şi la evenimente, rezervarea impune o anumită consumaţie.

„Consumaţia costă cu 100 lei mai puţin decât numărul de persoane care ocupă masa. De exemplu, la o masă de şase persoane, rezervarea costă 500 lei. De asemenea, titularul rezervării şi încă o persoană nu plătesc intrarea, care în mod normal costă 20 lei. Condiţia este ca titularul să ajungă până la ora 00.00, altfel pierde masa", a explicat Ioana Stroe, purtător de cuvânt al Kasho Club.

Pe lângă rezervare, cei care vin la Kasho sparg sute de lei în fiecare noapte. Cel mai ieftin cocktail costă 20 de lei, dar nimeni nu se limitează doar la un pahar.

Dj-ii din Ibiza s-au mutat la Braşov

În fiecare săptămână, cei mai tari DJ-i din Ibiza mixează pentru clienţii clubului braşovean. În rest, la platane urcă doi dintre angajaţii discotecii. „La ora 01.00 se încinge atmosfera. Ridicăm volumul, pornim luminile şi începe distracţia", spune DJ-ul Gabi Cahul.

„Îmi place foarte mult atmosfera şi muzica. Având în vedere că Braşovul e mort la capitolul cluburi, acesta este cel mai tare loc în care poţi să te distrezi", a declarat Marius Potea.

Foarte bine se simt şi cei care vin pentru prima oară în Kasho, cum a fost, de exemplu, cazul unui bucureştean care s-a gândit c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum o ora
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Ciucă: „Sunt un candidat cu profesie, nu un candidat de profesie/ Contracandidații mei se portretizează așa cum sunt, nu așa cum trebuie”

HotNews acum 51 minute
Președintele PNL Nicolae Ciucă a afimat, la întâlnirea regională a PNL de la Timișoara, că „binomul PSD-AUR” recurge la „mașiniațiuni” astfel încât alegerile prezidențiale să fie câștigate de către cei care „puterea totală” în România. „Eu nu sunt c

Reacția VIRALĂ a unei jurnalistei kosovare, după meciul România-Kosovo. Ce scrie și presa din Serbia

Gandul acum 2 ore
Meciul România-Kosovo, din ETAPA a cincea a Ligii Națiunilor, a fost abandonat la scorul de 0-0, după ce oaspeții au plecat la vestiare, în prelungiri, fără să aibă acordul arbitrului. La scurt timp după meci, Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnali

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Elena Lasconi: În niciun fel USR nu ar guverna cu PNL-ul condus de Iohannis şi de Ciucă / Ce spune despre ascensiunea lui Simion

HotNews acum o ora
Candidata USR pentru funcţia de preşedinte al României spune că dacă va fi aleasă nu va susţine o guvernare în care USR să se alăture unui Partid Naţional Liberal care să fie condus de către cei care controlează acum partidul și că ar guverna cu un

VIDEO Rareş Bogdan, atac la USR şi la Dominic Fritz: „Reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vor să spună Hristos a înviat! L-aţi ales primar pe unul”

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat, sâmbătă, la reuniunea regională a partidului organizată la Timşoara, la care au participat mii de liberali, atacuri dure la adresa contracandidaţilor lui Nicolae Ciucă. Rareș Bogdan l-a numit pe Nic

Zelenski: Este cert că războiul se va termina mai repede cu politicile echipei care va conduce acum Casa Albă

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

Cel puțin 10 bebeluși au murit într-un incendiu la spital. Alți 16 sunt în stare critică VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, citat de AFP. „Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri s

Karoline Leavitt, de 27 de ani, numită de Donald Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a făcut a numit-o, vineri, pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziţiei, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în postul de secretar de presă al Casei Albe, relatează The Guardian. Leavitt a câştig

Meciul România-Kosovo, abandonat: Mircea Lucescu – Este inadmisibil un asemenea comportament. E o ruşine faţă de toată lumea

News.ro acum 13 ore
Mircea Lucescu, antrenorul echipei naţionale a României, recunoaşte că tricolorii nu au jucat la valoarea lor şi spune că decizia kosovarilor a fost penibilă. „Penibili au fost prin comportamentul lor. Jocul trebuie să se termine pe teren. Noi sunte

Vremea

București
acum

sâm.

3°/9°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

2°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/6°
dum.

0°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/13°