Pe vremea cand ziarele nu erau nevoite sa se aseze pe tarabe impreuna cu un clasic al literaturii universale ca sa se poata lauda ca sparg tirajele, daca intrebai un aspirant care-ti batea la usa redactiei ce ar pune pe prima pagina, o stire despre scumpirea gazului sau o relatare de la un scandal cu impuscaturi, si iti indica prima varianta, era poftit inauntru.

Acum, jurnalistii nu mai au dileme decat acasa. Dar e contraproductiv. Momentul cand te intrebi care e utilitatea ta, raportata la un tamplar sau un stomatolog, va reprezenta inceputul sfarsitului. Nu al carierei, pentru ca salbaticia care ne-a inhatat lumea nu se imputineaza, dimpotriva. Ci al bucuriei de odinioara, cand te simteai in slujba oamenilor.

Publicul-animal

Senzationalul vinde, dar n-are forta unui algocalmin. Nici nu trebuie, explica redactorii transformati pe nesimtite in directori de vanzari. Afli ca gustul publicului incape intr-o cutiuta, ca ziarul trebuie citit in zece minute, cat stai dimineata pe tron, si tot ce trebuie este sa-i maresti omului pulsul, pentru ca altfel nu simte ca traieste.

El va tine minte ca s-a holbat - orice iese din cotidian se intipareste iute in cap si cere continuare - deci azi un pic, maine un pic, si-l vei cuceri. Da-i sange, ca sa-si aduca aminte de vremurile cand citea Misterele Parisului, da-i barfe sexualo-politice, ca sa nu uite ca odata n-avea voie sa deschida gura despre asemenea subiecte, infinge-i in cap doua crime pe saptamana, pentru ca socul e cel mai bun agent de piata. Dar, regula de aur, nu cumva sa-i dai speranta. Succesul e plictisitor.

Altii sunt mai tampiti ca noi?

Exista in vestul si in nordul continentului ziare si televiziuni care si-au construit succesul semanand speranta. Un soi de jurnalism comunitar cu audienta foarte mare, deoarece nu incearca sa se substituie romane