General Motors a dat, luni, cel mai clar semnal că niciunul dintre investitorii interesaţi de Saab nu a făcut o ofertă suficient de convingătoare pentru a anula decizia de a inchide divizia din Suedia, transmite Reuters. "Vom închide Saab", a declarat preşedintele GM şi director general în exerciţiu, Ed Whitacre, prezent la salonul auto de la Detroit. Vicepreşedintele GM, Bob Lutz, a arătat că grupul va continua procedurile de închidere a Saab, dacă nu va apărea o ofertă care
General Motors a dat, luni, cel mai clar semnal că niciunul dintre investitorii interesaţi de Saab nu a făcut o ofertă suficient de convingătoare pentru a anula decizia de a inchide divizia din Suedia, transmite Reuters.
"Vom închide Saab", a declarat preşedintele GM şi director general în exerciţiu, Ed Whitacre, prezent la salonul auto de la Detroit.
Vicepreşedintele GM, Bob Lutz, a arătat că grupul va continua procedurile de închidere a Saab, dacă nu va apărea o ofertă care să fie mai avantajoasă decât renunţarea la divizie.
GM a anunţat, săptămâna trecută, că a angajat, pentru închiderea Saab, compania AlixPartners, specializată în restructurări, care a sprijinit în 2009 grupul american în timpul procedurilor de faliment.
Spyker a avansat săptămâna trecută o ofertă îmbunătăţită pentru Saab, iar directorul general al producătorului olandez de automobile de lux a declarat la Detroit că speră încă într-un acord cu GM.
SURSA: Mediafax