Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoana, in plen: PSD va vota impotriva bugetului, ne vom sustine amendamentele

Publicat in Romania Libera, luni 11 ianuarie 2010 ·

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, luni, in plenul reunit convocat pentru dezbaterea bugetului pentru 2010, ca formatiunea sa va vota impotriva acestui act normativ, intrucat este prost-construit, pro-criza, el precizand ca social-democratii isi vor sustine amendamentele, transmite Mediafax.

Geoana a precizat ca proiectul de buget prezentat Parlamentului repeta greselile din 2009, fiind "afon" la solicitarile mediului economic si "insensibil" la "strigatele sociale" ale romanilor.

Liderul PSD a apreciat ca bugetul este construit intr-o maniera pasiva, intrucat nu utilizeaza niciunul dintre motoarele economice, cum ar fi scaderea fiscalitatii, stimularea investitiilor, a consumului sau a exporturilor.

Geoana a spus ca, din punctul de vedere al PSD, bugetul prezentat este unul pro-criza, fiind prost construit, intrucat nu respecta bugetarea multianuala.

El a apreciat ca bugetul pe 2010 nu este construit pe politici publice, ci pe persoane si pe ministri, intrucat recompenseaza pe cei mai "iuti de mana" in campania prezedentiala si institutiile publice fidele actualului sef de stat.

Liderul PSD a criticat bugetul pe 2010, considerand cu nu are viziune si, din aceasta cauza, nu are sanse sa relanseze economia in anul in curs.

Geoana a subliniat ca bugetul este unul antisocial, fiind de natura sa scada dramatic puterea de cumparare a salariatilor si pensionarilor. El a aratat ca Sanatatea nu are 6% din PIB, ci doar 4%, restul fiind venituri proprii, in timp ce fondurile ministerului Sanatatii ajung pana in luna august.

Liderul PSD a aratat ca in bugetul pe 2010 nu exista decat utopii, fiind unul care nu prezinta niciun fel de masuri pentru crearea de locuri de munca.

El a aratat ca, in aceste circumstante, se va ajunge la un milion de someri, sectorul privat avand un so

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al patrulea titlu consecutiv de campioană

HotNews acum 21 minute
U-BT Cluj-Napoca a câștigat joi cea de-a cincea partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin, scor 97-89 (44-41) cu CSM Oradea și a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv. Jucatorii echipei de baschet U-BT Cluj-NapocaFoto: Flaviu Buboi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Cod portocaliu de viituri în judeţul Bihor

Mediafax acum o ora
În intervalul joi, ora 20.50 - vineri ora 3.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile e

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 5 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 3 ore
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

22°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°