Era o noapte specială, înainte de Crăciun. Cristian a cerut o bere, apoi încă una şi încă una, amestecând apoi cu coniac. În zorii zilei, când i s-au prelevat probe, concentraţia de alcool pur în sânge a fost stabilită la 1,30 g pe litru. În starea aceea, urcase la volan. În urma sa au rămas oameni mutilaţi şi părinţi fără copii. Pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă, a primit trei ani cu suspendare.
„Am simţit atunci cum cade cerul pe mine. M-am simţit singur pe pământ, înghesuit, apăsat de cer. Adormiserăm, eu şi soţia, în camere separate, cum rămăseserăm să privim seara la televizor. Telefonul fix de pe hol a sunat o dată. Să tot fi fost 4.00 dimineaţa. Am ajuns amândoi în acelaşi timp lângă el, cu inima strânsă, parcă presimţind răul. Un băiat mi-a spus să vin la spital, că Mihai a avut un accident. «E grav?», am întrebat. A ezitat un pic: «Destul de grav», a răspuns. Când am ajuns acolo, ne-a întâmpinat medicul de gardă, căruia îi revenise misiunea să ne dea vestea. Mihai murise în accident“. Vocea inginerului Adrian Tiţă, calmă, politicoasă şi caldă, ca a unui om care a învăţat că viaţa nu vine fără durere şi că uneori pare lipsită de sens, devine tremurătoare, uşor nesigură. Mihai era singurul lor copil. Avea 22 de ani atunci când s-a petrecut accidentul. Era student la Automatică. Se-ntorsese acasă, în Calafat, să fie cu familia de sărbători.
Drumul fără întoarcere
Ultima filă din viaţa lui Mihai a început să se scrie, rând cu rând, pahar după pahar, gram cu gram, în seara zilei de 23 decembrie. Oamenii locului se pregăteau de sărbătoare. Mirosea a cârnaţi, sarmale, cozonaci. Cristian Vasile a ieşit să se plimbe cu prietena sa. Conducea un BMW 525. Au oprit într-un bar, să stea de vorbă la căldură, să bea ceva. El a comandat bere. Bere cu alcool. Rechizitoriul procurorilor arată că au rămas acolo de
