Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de familii din Bacău trăiesc de pe o zi pe alta

Publicat in Adevarul, luni 11 ianuarie 2010 ·

Pentru cei cu salarii de mizerie, plata facturilor „la zi“ este o adevărată performanţă. Băcăuanii care câştigă mai puţin de 1.300 de lei lunar se zbat să-şi achite dările şi facturile, iar la sfârşit de lună rămân cu buzunarele goale.

Alexandru Oprea are 28 de ani şi lucrează la o firmă privată, pe un post de conducător auto, cu studii medii. Câştigă 800 de lei lunar net, la fel ca şi soţia sa de 26 de ani, care este confecţioneră şi lucrează în acest domeniu de patru ani.

Banii abia le ajung pentru strictul necesar. „200 de lei se duc la întreţinere, aproape 100 de lei pe factura de curent electric, iar 50, la telefon. Abonamentul la televiziunea prin cablu costă şi el 30 de lei, iar la început de an am mai plătit şi taxe şi impozite de 320 de lei, ca să nu ajungem mai târziu în situaţia de a avea penalităţi. Am rămas din start fără 700 de lei, în această lună“, povesteşte bărbatul. Alexandru Oprea spune că încearcă să fie cu plata utilităţilor la zi.

O familie abia trăieşte din 1.600 de lei

Familia Oprea achită şi 400 de lei lunar drept chirie pentru apartamentul în care locuiesc, deoarece nu deţin o locuinţă proprie.

Cele două abonamente lunare la transportul în comun le mai „rup“ din buget încă 100 de lei, ceea ce duce la 1.200 de lei suma cheltuielilor „obligatorii“. „Am renunţat la multe cheltuieli, dar mâncare şi îmbrăcăminte trebuie să ne cumpărăm“, mai explică Alexandru Oprea.

Familia alocă, în medie, 100 de lei pe lună pe îmbrăcăminte şi încălţăminte, ceea ce duce la 1.300 totalul cheltuielilor, din 1.600 de lei cât câştigă cei doi împreună. Restul sumei este cheltuită pentru alimente, la fel ca şi bonurile de masă în valoare de 300 de lei pe care le primesc cei doi.

Îşi doresc doar să nu ajungă şomeri în 2010

Despre economii, un weekend într-o staţiune, bijuterii sau o hain

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 9 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°