Lider curat, prin prea multele băi de mulţime, pe care le făcea anul trecut, preşedintele Băsescu lipseşte din peisaj, la ora apăsătoare a veştilor proaste. Ne-a pricopsit cu un guvern, de sub apăsarea căruia nu vom scăpa vii, şi acum tace.
Multe şi felurite nenorociri ne încercară pe noi, românii. Am trecut prin războaie pustiitoare şi prin păci bolnave. Ne-au încercat bolile fiecărei etape istorice şi am suportat privaţiunile fiecărui regim politic. Ne-a fost greu în mod vădit şi am simţit dificultăţi atent secretizate. Ne-a atacat ciuma şi ne-a chinuit foametea. Ni s-au luat teritorii şi ni s-a extirpat memoria. Am fost obligaţi să întoarcem armele şi ne-am trezit trăgând în cei alături de care luptasem până în urmă cu câteva minute. Ne-au fost arate cimitirele şi ne-au fost trimişi în prizonierat fraţii care rămăseseră vii. Am suportat luptele de clasă şi deposedarea ciclică de averi, de simboluri şi de sentimentul siguranţei zilei de mâine. Ne-a fost insuflată cu sârguinţă ura fraternă şi am fost supuşi sărăciei, frigului şi disperării.
Toate acestea aveau, însă, o anumită logică barbară, dar logică. Exista o motivaţie, fie ea şi criminală, a nenorocirilor care ni se întâmplau. Ştiam că avem în ţara noastră tot ce ne trebuie pentru a supravieţui cât de cât onorabil. Bogăţii ale subsolului, bogăţii ale solului, bogăţii ale minţii umane, aşteptau să fie puse în operă, ca să ne dea nouă, ca popor şi ca oameni, măcar o minimă stabilitate, măcar o minimă linişte, măcar dreptul la o pâine şi la un pat. Că nu le-am avut decât rareori, în rătăcirile istoriei, putem să înţelegem să găsim explicaţii. Abia ieşisem din socialismul pe care propagandiştii antisocialişti îl demonizaseră fără nici o încercare de a nuanţa lucrurile, ne bucuram că proclamaţiile noii societăţi, care se instala impetuos în România, făgăduiau să rezolve toate necazurile,