Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătorile începutului de an

Sfântul Vasile, Boboteaza, Sfântul Ioan, Crăciunul pe stil vechi. Pe parcursul primei săptămâni din noul an se află mai multe sărbători ca niciodată. Creştinul român le sărbătoreşte cum se cuvine şi cum crede el mai bine, respectând ritualul religios, chiar şi pe cel precreştin, dar şi pe cel laic. Câteva dintre acestea sunt ilustrate în cele ce urmează, surprinse de reporterii noştri.

Preoţii cu Botezul Domnului

Credincioşii au sărbătorit miercuri, 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza. Majoritatea făgărăşenilor obişnuiesc ca înainte de praznic să îi primească în locuinţele lor pe preoţii care sfinţesc apa şi casa.

Mii de făgărăşeni şi-au deschis porţile larg pentru a-i primi pe slujitorii Domnului în case. Preoţii au început de câteva zile să meargă cu botezul pe la casele făgărăşenilor pentru a reuşi să ajungă în timp util pe la toţi credincioşii. „Tradiţia noastră, cel puţin a românilor, aşa este ca în ajunul Bobotezei să mergem pe la casele credincioşilor şi să le sfinţim gospodăriile şi pe ei înşişi“ ne-a spus părintele Marcel Greavu.

Făgărăşenii cunosc semnificaţia zilei de Bobotează şi îi primesc cu bucurie pe preoţi în casele lor. „Ne bucurăm să-l primim în fiecare an pe părintele cu Boboteaza. Este bine că ne sfinţeşte casele“ ne-a spus Mariana S. „E bine să vină preotul prin casă măcar de două ori pe an. Poate doar Domnul să mai facă minuni, să o ducem şi noi mai bine“ ne-a mai spus Grigore L.

Sfinţirea apelor

Sărbătoarea Bobotezei a adunat şi sute de credinciosi în faţa lacului Cetăţii Făgăraşului. Cu toţii au ţinut să participe la slujba de sfinţire a apelor oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Protopopul Făgăraşului. „Ne bucurăm că a avut această iniţiativă mitropolitul nostru, Laurenţiu Streza, de a ieşi la lacul cetăţii, în natură toate bisericile cu credincioşii lor şi cu preoţii la acest mare prazni

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 11 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 8 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 7 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 13 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 10 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 9 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 10 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Alcaraz a câştigat pentru a doua oară turneul de la Queen’s Club. Este al cincilea său trofeu din 2025

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Carlos Alcaraz a câştigat duminică al cincilea titlu din acest sezon, la HSBC Championships, unde l-a învins în finală pe Jiri Lehecka, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Med

Vremea

București
acum

19°
lun.

18°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°