A terminat scoala generala si a plecat in Franta, sa faca bani din cersit. Cum, se pare, veniturile nu se ridicau la cotele visate, intr-una dintre vizitele facute in tara, a furat fier vechi si a fost prins, astfel ca s-a ales cu o pedeapsa de patru ani inchisoare cu suspendare. Doi ani mai tarziu, impreuna cu acelasi prieten, s-a luat la cearta cu un politist. A fost acuzat de ultraj si a mai primit un an inchisoare. Sustine, insa, ca nu el l-a amenintat pe politist, ci prietenul sau. La cersit, in lumea larga
"Dupa ce am terminat clasa a VIII-a, am plecat cu niste rude in Franta. Nu vreau sa mint, ca stie toata lumea ce facem noi, tiganii, acolo : am cersit", isi incepe istorisirea Jurca Dorel, un aradean in varsta de 22 de ani, condamnat la patru ani inchisoare, pentru ultraj. Are, insa, motivatie pentru indeletnicirea din Franta : "Aveam doua surori mai mici si trebuia sa ii trimit mamei bani, acasa". Tanarul spune ca, ani de zile, a facut naveta intre Franta si Romania, pana cand a ajuns la puscarie. Desi o data a reusit sa fenteze o pedeapsa cu inchisoarea. In noaptea de 18 spre 19 aprilie 2006, impreuna cu un prieten de al sau din copilarie, au fortat lacatul de la usa de acces intr-o magazine de materiale din Curtici - orasul natal -, furand componente de cale ferata, pe care, a doua zi dimineata, le-au vandut la o unitate de colectare de fier vechi. Politistii au aflat curand de fapta lor si au fost condamnati pentru furt calificat. "Poate ca in strainatate am cersit si am fost hot, dar in Romania nu am furat un ac. Doar atunci cand cu treaba cu fierul vechi. A fost o prostie. N-am vrut sa ii cer bani lu’ mama si m-am luat dupa prietenu’ meu". A scapat cu patru ani cu suspendare.
Dupa isprava cu fierul vechi, si-a continuat periplul prin strainatate. Apoi, in 2007, s-a casatorit. El avea 20 de ani, sotia, 18. "Asa e la tigani, ne luam de tineri