În prima zi de târg din acest an, vânzătorii au scăzut prețurile cu 200 - 300 de euro la mașinile aduse din străinătate. Vânzările de ieri au fost foarte slabe, în pofida faptului că piața a fost plină la refuz. Aproximativ 500 de autoturisme erau expuse la vânzare.
Negocierile se purtau la sânge, cumpărătorii încercând să achiziționeze cât mai ieftin, iar comercianții să vândă măcar la prețurile pe care le-au afișat. „Pentru a vinde o mașină trebuie să mergi cu ea în piață mai multe zile la rând. Eu am dat și anunț în ziar și tot nu am avut succes. Din noiembrie încerc să vând un Audi și am scăzut și din preț. Acuma o dau și la banii cu care am cumpărat-o, numai să scap de ea“, a declarat Nicu Pop.
Maşini aduse de la Cluj
Cererea slabă a făcut ca prețurile autoturismelor să mai scadă. „Suntem abia la început de an. Nu pot să estimez cum va merge piața auto în următoarele luni, însă cererile sunt cam slabe. Oamenii vor mașini ieftine și economice“, a spus Istvan Kovaci, unul dintre dealerii prezenți în piață.
Pentru comercianții sătmăreni, cea mai bună piață a fost în luna decembrie 2009. Atunci a fost luna în care s-a vândut cel mai bine. Sătmărenii care și-au cumpărat mașini în decembrie sunt, probabil, cei care au muncit în străinătate și înainte de sărbători au venit acasă.
Pe un Golf III, neînmatriculat, fabricat în 1995, de 1.600 cm 3, Ștefan Hatvani cerea 1.600 de euro. „Sunt pentru a doua oară cu mașina în piață. Anul trecut, în decembrie, am cerut pe ea 1.800 de euro, iar acum am scăzut din preț. Lumea vine se uită și pleacă. Înmatricularea costă în jur de 600 de euro“, a spus Hatvani.
Prima zi în târg a fost un eșec și pentru Andrei Lazăr, care vroia să își vândă Matizul. „Prețul de la care am pornit este de 2.000 de euro, însă sunt dispus să o vând și cu 1.800 de euro. Nu tare se interesează lumea de ea. E mai