Tranzactiile cu actiunile Bancii Transilvania (TLV) de la finele anului trecut au dus investitiile strainilor de la Bursa la un nivel record in decembrie, achizitiile nete ale acestora cifrandu-se la 21 de milioane de euro (89,3 milioane de lei).
In decembrie s-a transferat 4,2% din capitalul Bancii Transilvania in cadrul unor tranzactii de circa 24 de milioane de euro (102 mil lei), pentru ca la finele lunii Bank of Cyprus sa raporteze ca detine 9,6% din capitalul bancii din Cluj-Napoca. Pe de alta parte, vanzatorii nu au fost raportati, putand fi vorba de investitori locali.
In decembrie, strainii au fost cumparatori neti la Bursa, cu circa 19,1 milioane de euro, cel mai ridicat nivel din ultimul an, in timp ce persoanele fizice rezidente au fost vanzatori neti, cu 22,5 milioane de euro.
Tot pe parcursul lunii decembrie, un fond specializat in investitii pe pietele emergente administrat de grupul american Franklin Templeton a cumparat un pachet de 6% din actiunile dezvoltatorului imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP) de la principalul actionar Dan Ioan Popp printr-o tranzactie in valoare de circa 1,66 milioane de euro (peste 7 milioane de lei).
Evolutiile de pe Bursa din ultima luna a anului trecut n-au adus schimbari importante la nivelul indicilor, indicele SIF-urilor, BET-FI, inchizand anul la o valoare similara cu cea de la finele lunii noiembrie, iar cele mai lichide 10 titluri, cuprinse in indicele BET, au pierdut 3,1% in acelasi interval.
Cea mai buna perioada pentru investitiile straine de pe parcursul anului trecut a fost, cu exceptia lunii decembrie, intervalul august-septembrie, cand investitorii straini au adus la Bursa 10,2 milioane de euro si respectiv 15,1 milioane de euro, tot pe fondul unor tranzactii mari pe Banca Transilvania. Atunci, Claudiu Silaghi, unul dintre membrii Consiliului de Administratie, a vandut