Cererea în creştere a Chinei, dar şi temperaturile extrem de scăzute din Statele Unite ale Americii şi din Europa sunt "vinovate" pentru aceaste valori pe plus.
Preţul petrolului a atins, luni, aproape 84 dolari pe baril, un nou maxim al ultimelor 15 luni, şi s-a menţinut ulterior peste 83 de dolari pe baril, susţinut de datele privind creşterea cu 25% a importurilor de ţiţei ale Chinei în decembrie, dar şi de deprecierea dolarului.
În plus, temperaturile extrem de scăzute din Statele Unite şi Europa au continuat să stimuleze cererea de carburanţi. La ora 14:56 GMT, petrolul destinat pieţei americane, cu livrare în februarie, era cotat în creştere cu 42 de cenţi, la 83,17 dolari pe baril, după vârful de 83,95 dolari pe baril atins în timpul tranzacţiilor, maximul după octombrie 2008.
Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a urcat cu 27 de cenţi, la 81,64 dolari pe baril.Petrolul este tranzacţionat totuşi cu 43% sub maximul istoric atins în iulie 2008, de peste 147 dolari pe baril.