Zilele trecute mi-au picat ochii pe un articol de la finalul anului trecut. In postul respectiv infieram cu manie proletara ”generatia de sacrificiu” si explicam de ce tinerii sunt complet indreptatiti sa plece si sa-si incerce norocul pe alte meleaguri. Desi nu-mi reneg argumentarea pro-plecare tind sa-i observ inutilitatea in ultima vreme. Daca generatiile anterioare au mancat razboaie pe paine, colectivizari si ceva opresiune, noi, ”astia tinerii” , nu avem prea multe scuze. Nu de alta, dar am tot auzit de la fosti colegi de facultate, colegi munca si amici ideea ca la randul nostru am fi fost o generatie de sacrificiu.Social am fost victima catorva experimente de tranzitie mai mult sau mai putin democratice. Da, am prins si o criza economica dar e o simpla perioada de anomie. Absolut toate generatiile din tarile presupus civilizate au prins cel putin o criza economica. Totusi, am avut ceva ce n-au avut nici strabunicii carolisti si nici parintii inca marcati de comunism, am avut o forma a libertatii de opinie. Ce am facut pana acum cu ea ? Pe langa sustinerea societatii de carton (prin simpla aderenta) generatia post-decembrista nu s-a remarcat prin absolut nimic pana acum. Nu, nu exagerez : cateva olimpiade internationale si trei fotbalisti mediocri nu inseamna valoare. Nici poetii si scriitorasii prost-modernisti nu impresioneaza in mod deosebit. Critica vehementa a inaintasilor nu este un fenomen nou dar inca nu vad contraexemplul nostru. Inteleg ca e mai greu sa iesi in strada pentru o initiativa legislativa, e mai greu sa studiezi suficient cat sa intelegi politica si e poate greu sa te opui imbecilizarii treptate. Dar fratilor, e atat de greu sa nu te conformezi, sa nu recurgi la cliseu pentru orice nenorocita de opinie, sa-ti misti fundul la vot cand simti ca merita ? Ca veni vorba de clisee, aproape de fiecare data cand au ocazia sa iasa in fata, ”tine