Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Milionar ţigan extrădat în Germania

Publicat in Jurnalul, luni 11 ianuarie 2010 ·

Ofiţeri ai Poliţiei germane au venit cu un mandat internaţional în Timişoara şi l-au preluat sub escortă pe Rudolf Stancu, unul dintre romii de catifea ai oraşului, din arestul Poliţiei Timiş. Stancu va fi judecat în Germania pentru că a luat cu acte false un împrumut de la o bancă fără a-l restitui.

Unul dintre bulibaşii ţiganilor din Timiş, Rudolf Stancu, 53 de ani, a fraudat cu 14.000 de euro o bancă din localitatea Wiesbaden, Germania. Funcţionarii băncii şi-au dat apoi seama că Stancu şi o femeie au depus o declaraţie falsă de venit la dosar, pentru că nici unul dintre ei nu a lucrat la acea firmă. În plus, romii au dat declaraţii mincinoase la banca germană, spunând că lucrează la firma respectivă de la 1 aprilie 2003. Cei 14.000 de euro au fost livraţi în contul femeii, care a luat împrumutul în urmă cu un an, însă nemţii nu au văzut nici o rată de la cei care au luat creditul. El este acuzat că a ajutat o femeie din România să obţină un credit cu acte false de la Citibank din Duisberg. Stancu şi complicele său sunt acuzaţi că au trimis băncii prin e-mail o cerere de credit în noiembrie 2008. Rudolf Stancu, unul dintre liderii ţiganilor care a negociat de mai multe ori la aceeaşi masă cu şeful Poliţiei Timiş, Săndel Palade, şi cu prefectul de Timiş, a fost reţinut în baza unui mandat european de arestare şi a fost extrădat vineri în Germania. Stancu a fost dat în urmărire internaţională prin Interpol de la 24 noiembrie, în baza unui mandat de arestare a judecătorilor din Wiesbaden. El este acuzat de fraudă pe teritoriul Germaniei şi riscă să fie condamnat la cinci ani de închisoare. "La solicitarea de obţinere a creditului au anexat o declaraţie de venit falsă a Goetze Rehau Company. Conform documentului, complicele lui Stancu câştiga un salariu lunar de 1.400 de euro. În baza documentelor a primit împrumutul de la Citibank în valoare de 14.00

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale 2024 Mariana Gâju și-a exercitat dreptul de vot (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 15 minute
Mariana Gâju a votat astăzi, 09 iunie 2024, la Cumpăna, județul Constanța. Aceasta a sosit la secția de votare însoțită de familie. Mai multe imagini puteți vedea în secțiunea „Video“ a materialului. PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum o ora
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 3 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

ALEGERI 2024 - Dolj: Un poliţist aflat într-o secţie de votare a folosit sprayul lacrimogen după ce un bărbat devenise agresiv / Partenera acestuia l-a muşcat de mână pe poliţist

News.ro acum 30 minute
Un poliţist aflat într-o secţie de votare din judeţul Dolj a folosit sprayul lacrimogen după ce un bărbat devenise agresiv. De asemenea, în urma conflictului partenera bărbatului l-a muşcat de mână pe poliţist.

Drulă: Am votat plin de speranţă pentru o Românie modernă

Mediafax acum o ora
„Am votat plin de speranţă pentru o România modernă, pentru continuarea modernizării oraşelor şi localităţilor care sunt conduse onest şi unde mafiile nu mai au acces, pentru un prim pas în 2024, un an complicat, către modernizare, către schimbare,

Preşedintele unei secţii de votare din Ilfov nu s-a prezentat la secţie

Mediafax acum 31 minute
IPJ Ilfov anunţă că a făcut, duminică, verificări la o secţie de vot din Ştefăneştii de Jos. „A rezultat că preşedintele secţiei de votare de la Secţia 274 din Ştefăneştii de Jos nu s-a prezentat la secţia de votare respectivă”, spune sursa citată.

Kelemen: Am votat pentru a avea o voce şi o reprezentare puternică în Parlamentul European

Mediafax acum 31 minute
„Am votat, astăzi, pentru a avea o voce şi o reprezentare puternică în Parlamentul European, şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale”, a spus Kelemen. Potrivit acestuia, va fi o prezenţă foarte mare: „avem nevoie de peste 500 de mii de votur

Rareș HOPINCĂ: Sectorul 2 poate mai mult și trebuie să se DEZVOLTE mai bine / Hopincă are grijă ca votul să fie „neperturbat”

Gandul acum 54 minute
Candidatul Alianței PSD-PNL, Rareș Hopincă, a votat la ora 12.00, la Școala Gimnazială „Maria Rosetti”. Fostul prefect al Capitalei a fost însoțit de președintele PSD, Marcel Ciolacu, de candidata PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, și pr

Iohannis: Vă invit pe toţi să poftiţi la vot, este extrem de important

Mediafax acum 3 ore
„Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim şi pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European”, a declarat preşedintele la ieşirea din secţia de votare. Şeful statului a votat puţin după ora 9.0

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/23°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

16°/26°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°