Moneda naţională a dat peste cap estimările sumbre de la începutul lui 2009 şi prinde puteri pentru acest an.
Evoluţia leului din a doua parte a anului trecut a arătat că pesimismul care domina piaţa la începutul anului a fost exagerat. Moneda naţională s-a ţinut tare pe poziţii, şi a evitat prăbuşirea spre 4,5-4,7 lei pentru un euro, aşa cum i se prezicea.
Este adevărat însă că fără prezenţa activă a BNR-ului în piaţă, şi mai ales fără "ancora" reprezentată de acordul cu FMI, CE şi Banca Mondială, este puţin probabil ca leul să se fi putut opri din topoganul pe care a alunecat în ultimele luni din 2008 şi în primele luni din anul tocmai încheiat. Ameninţările la adresa leului încă persistă.
Instabilitatea politică, un govern fără susţinere, şi eventuala dificultate a statului de a găsi banii necesari achitării obligaţiilor asumate, sunt motivele pentru care instituţii precum ING sau Danske Bank estimau minime de 4,6 sau 4,7 lei pentru un euro în acest an.
Argumentele în favoarea unui leu tare sunt însă numeroase şi puternice, spun cei care mizează pe un leu stabil, sau chiar în creştere. Perspectivele de stabilizare a situaţiei politice, banii de la FMI şi nivelul dobânzilor de pe piaţa interbancară românească sunt o parte dintre argumentele pentru care analiştii de la Commerzbank, KBC sau Generali PPF aşteaptă o întărire a monedei naţionale până la un maxim de 3,6 lei pentru un euro pe parcursul acestui an.
Poate că ce a fost mai greu a trecut pentru leu. Românul obişnuit nu se va putea bucura însă foarte mult de asta, pentru că şomajul şi creşterea preţurilor vor fi motive de tristeţe în 2010.
Citiţi articolul integral în numărul 22 al revistei Forbes România.