Nu, nu joc rolul de Avocat al Diavolului şi nu, nu susţin Securitatea. Nu elogiez patriotismul ofiţerilor represiunii comuniste. Vreau doar să introduc o nuanţă, inspirată de discuţiile de la postarea trecută. După opinia mea turnătorii au fost mai periculoşi şi, ca atare, sînt mai vinovaţi decît foştii ofiţeri. Asta pentru că, în general, ofiţerii de Securitate şi-au asumat, pe faţă, rolul. Au ales o cale, e treaba lor şi a conştiinţei lor. Dacă ştiai că ai de-a face cu un ofiţer de Securitate nu spuneai nimic din ceea ce ţi-ar fi putut face rău. Iarăşi, nu discut despre cei acoperiţi, despre torţinonari, despre anchetatori fioroşi.

În schimb, turnătorul avea o viaţă dublă, un nume conspirativ, era ascuns şi căuta să se apropie de tine, să mimeze prietenia, să te tragă de limbă. Să te vîndă! Turnătorul ştia că nu e bine ce face, de aceea se ascundea, avea o relaţie clandestină cu ofiţerul căruia i te turna. De turnători nu puteai să te fereşti, mai ales dacă erau abili. Putea să fie un prieten, o rudă mai presus de bănuieli, un coleg de încredere. A, puteţi obiecta, îmi puteţi spune că a fost vorba de şantaje în urma cărora un om a ajuns turnător. Nu întotdeauna, vă spun eu. Şi, apoi, există două feluri de turnători, unii zeloşi, care au luat bani pentru informaţii, şi alţii care s-au străduit să fie inofensivi. E o nuanţă, dar nu decisivă.

Ceea ce nu le pot ierta turnătorilor este faptul că nu s-au eliberat de groaznicul secret în zilele de după 89. Au fost cîteva cazuri, foarte puţine. Restul au continuat să se ascundă, să tăinuiască răul pe care l-au făcut. Au aşteptat (de fapt, nu au aşteptat, ci s-au trezit faţă în faţă cu ) deconspirarea. Puţini şi-au cerut iertare faţă de victimele lor.

Puţin îmi pasă, în ultim ă instanţă, de ofiţerii de Securitate. Nu au fost prietenii mei. Dar unii dintre turnători au stat în preajma mea, a noastră, au