Braşoveanul a fost anunţat că este fericitul câştigător al unui premiu în valoare de 20.000 euro, oferit de o companie de telefonie mobilă. Pentru a intra în posesia premiului, omul trebuia să trimită 2.500 lei pentru formalităţi. Spre ghinionul lui, bărbatul a pierdut toţi banii şi nici soţiei nu i-a spus că a cheltuit toate economiile din casă.
Braşoveanul a primit, miercurea trecută, un mesaj pe telefonul mobil care suna astfel: „Felcitări! Aţi câştigat 20.000 euro de la XXXX". Pentru a intra în posesia premiului, bătrânului în vârstă de 76 ani i se cerea să trimită, prin mandat poştal on-line, suma de 2.500 lei numitei Claudia Tapalagă, de 22 ani, din Prahova. Banii urmau să fie folosiţi la îndeplinirea formalităţilor pentru ca bărbatul să poată intra în posesia premiului. Crezând ca i-a pus Dumnezeu mâna în cap, bătrânul nu a stat mult pe gânduri. A luat toate economiile băneşti din casă şi, fără ştirea nevestei, a trimis banii la locul indicat.
„Prima dată a trimis suma de 1.900 lei, apoi 600 lei, în aceeaşi zi. Banii i-a trimis prin mandat poştal on-line, la un oficiu poştal din Ploieşti. A doua zi, adică joia trecută, păgubitul urma să trimită alţi 1.400 lei, dar văzând că nu s-a întâmplat nimic, a bănuit că a fost păcălit şi a sesizat Poliţia", a povestit comisarul-şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al IPJ Braşov.
Oamenii legii s-au mobilizat şi în ziua în care au primit sesizarea au şi realizat un flagrant, la oficiul poştal din Ploieşti. „Suspecta, Claudia T., 22 de ani, a fost prinsă în momentul când ridica de la ghişeu o sumă de bani. Ea a fost reţinută şi, ulterior, arestată preventiv, pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune. Cercetările continuă pentru documentarea întregii ei activităţi infracţionale, precum şi a altor suspecţi din acest caz", a mai spus comisarul şef Liviu