Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mugurel Guşatu: I-am dat gol lui Wotte!

Publicat in GAZETA de SUD, luni 11 ianuarie 2010 ·

Fost jucător în Olanda, la Heerenveeen, „Guşi-gol“ a marcat un gol echipei Utrech, antrenate pe atunci de Mark Wotte, actualul tehnician al Ştiinţei, căruia Guşatu îi urează bun-venit şi baftă.

- Subiectul care ne arde este Universitatea, echipă care în 2009 a înregistrat un fel de paradox: de la un pas de cupele europene a ajuns la un pas de retrogradare!

- Aşa-i în sport, în orice competiţie. E normal să fie aşa într-o competiţie echilibrată. La Universitatea au fost însă şi motive care au condus la situaţia descrisă mai sus de dumneavoastră.

- Exemplifică!

- În primul rând, mişcările de antrenori, toţi daţi afară! Poate că şi asta a avut o influenţă negativă asupra echipei. Cred că şi lotul are o problemă, în sensul că rezervele nu s-au ridicat la nivelul valorii titularilor. Şi asta ar putea fi o explicaţie.

Ar trebui ca şi la Ştiinţa să fie managementul şi banii din Olanda

- Conform declaraţiilor finanţatorului Mititelu, în afară de antrenorul principal Wotte, la Universitatea va fi o infuzie de olandezi în staff-ul tehnic şi organizatoric, vreo şase-şapte, care vor transforma Ştiinţa într-un fel de club olandez. Ce zici?

- Ar fi bine, dar trebuie să fie şi managementul, şi banii din Olanda. Concret, contractele să fie respectate, iar bugetul să se regăsească în conturile bancare ş.a.m.d. Cu alte cuvinte, să fie un club ca în Olanda din toate punctele de vedere. Eu am jucat acolo şi ştiu ce înseamnă un club profesionist de fotbal.

- Cât ai jucat în Olanda, l-ai cunoscut pe antrenorul Wotte?

- El era pe atunci antrenor la Utrech, nu l-am cunoscut direct. Îl ştiam din vedere, ca să spun aşa. Echipa mea, Heerenveen, a jucat un meci cu formaţia lui Wotte, Utrech, la ei acasă, am făcut egal, 2-2. S-a întâmplat asta în campionatul 1998-1999, în retur, în februarie 1999. Eu am deschis scorul în acea p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°