De cand imi aduc aminte fiecare dezbatere legata de constituirea si aprobarea bugetului a sfarsit intr-un ocean de acuzatii, suspiciuni si frustrari. In fiecare an, indiferent de cine se afla la putere si cine in opozitie, se ajungea la final la concluzia ca este un buget de criza, ca cineva trebuie sacrificat.

La fiecare inceput de an aflam ca Invatamantul primeste mai putin decat ii este necesar pentru supravietuire, ca Sanatatii ii este alocat de fiecare data mai putin decat in anul precedent, ca Armata nu va mai avea bani nici de bocancii militarilor, iar Internele raman fara benzina in masinile care trebuie sa fugareasca hotii patriei.

Cu o exceptie sau doua, in 2007 si 2008, cand Educatia a primit mai mult decat visase vreodata, iar Sanatatii i-au fost alocate fonduri suficiente pentru nevoile reduse si alea la maxim, an de an guvernanti, indiferent de culoarea politica, si-au impartit banii de la buget in functie de interesele de partid in primul rand si abia apoi in ordinea unor prioritati nationale.

Intotdeauna a existat aceeasi explicatie - nu sunt bani la buget, nu avem de unde sa dam, astia suntem si aici ne terminam. O explicatie falsa in fond, care scapa tocmai ideea ca bugetul nu este alcatuit in functie de prioritatile nationale, ci de ministere, de interese de partid sau, mai rau, ale clasei politice in general. Singurul adevar in raspunsul constant al lui "nu avem de unde" este chiar ca nu au de unde. Insa, abia de aici pleaca toate problemele oricarui guvern care s-ar afla in functiune.

Sarcina unui Guvern este sa gaseasca intotdeauna modalitatile prin care poate produce bani, astfel incat libertatile si drepturile oamenilor sa nu fie incalcate si, in acelasi timp, si fara sa creasca numarul sau cantitatea taxelor deja existente. Modalitatea prin care reuseste sau nu un guvern sa faca rost de bani in