Mircea Mihăieş: „Anul 2009 a fost doar punctul de maximă intensitate al unor derapaje începute cam prin 2006”. Sursa: EVZ

Adică atunci când au ieşit la iveală complicităţile indestructibile dintre politicienii- afacerişti din PNL şi mardeiaşii ideologici din PSD. N-ar fi trebuit să fie o surpriză, având în vedere lunga istorie de trădări, disidenţe şi combinaţii murdare în care au excelat actorii autointitulaţi când „aripa tânără”, când „PNL-’93.”

Nici memoria, nici inspiraţia şi nici buna-credinţă nu i-au determinat pe jurnaliştii de investigaţie, alt minteri curioşi precum coţofenele, să pună întrebarea: „Domnilor Patriciu şi Tăriceanu, ce-aţi căutat, în primele săptămâni ale lui 1990, la masa lui Ion Iliescu?”.

Răspunzând la această întrebare, multe din lucrurile ulterioare ce păreau absurde ar fi căpătat explicaţii cât se poate de simple. Se vede acum limpede că istoria bileţelului tăricienesc n-a fost decât prilejul de a scoate la suprafaţă o maşinărie infernală care a funcţionat ca unsă din 1990 încoace, sub bagheta lui Iliescu şi-a clicii sale comunisto-securiste.

Ca şi când ar fi aşteptat un astfel de semnal, liberalii au dat măştile jos, jefuind alături de pesedei în cel mai scârbos menaj de penumbră al ultimilor douăzeci de ani. Nişte personaje din balamucul comunist valsau sacadat, iar ţara exulta!

Flancaţi de jurnaliştii hrăniţi cu osânza mogulilor, dar şi de intelectuali obişnuiţi să pescuiască în apa tulbure a oricărui scandal aducător de avantaje, liberalo-pesediştii au instaurat, timp de trei ani, cel mai straniu tip de dictatură de la al Doilea Război Mondial încoace: dictatura relei-credinţe, a neruşinării şi cinismului.

Mi-am dat seama, în aceşti trei ani, că mulţi dintre cei despre care credeam că iubesc democraţia sunt, de fapt, nişte jalnici oportunişti. Iar o parte d