Postarea asta porneşte de la afirmaţia cunoscutului actor Dorel Vişan că mai uşoară ar fi fost cenzura politică de pînă în 1989 decît cenzura economică post-decembristă, cu trimitere directă la măsurile de „protejare” a oamenilor de teatru şi, în general, ale celor care trăiesc din artă în România pe care vrea să le ia guvernul Boc.

Dorel Vişan, luat de valul supărării pe guvernanţii de azi, ceea ce mi se pare de înţeles, a ajuns la concluzia că lumea teatrului se mai descurca pînă în 1989 cu cenzura politică, dar că asta economică o poate răpune. Cu tot respectul pentru palmaresul actoricesc al lui Dorel Vişan, nu înţeleg cum poate pune domnia sa în aceeaşi oală cenzura politică şi nişte măsuri economice prosteşti. Cenzura politică „mai uşoară” nu pornea de la pre-vizionarea unui spectacol, la care luau parte reprezentanţii forurilor, ci chiar de la introducerea în repetiţii a unui text dramatic.

Era „mai uşoară” cenzura care nu mai lăsa din capul locului intrarea în repetiţii a pieselor lui Eugen Ionescu? Era mai uşoară cenzura care i-a făcut să-şi ia lumea în cap pe regizori ca Andrei Şerban, Lucian Pintilie, Lucian Giurchescu sau pe un dramaturg ca Matei Vişniec? Era mai uşoară cenzura care ajunsese să-l bănuiască pe Caragiale de subversivitate postumă în ultimii ani ai ceauşismului? Asta pentru a ne opri numai la cîţiva dintre cenzuraţii autohtoni din vremea după care oftează Dorel Vişan.

Să zicem însă că la 20 de ani de la dispariţia cenzurii politice, Dorel Vişan o mai fi uitat chestiile astea. Dar să plîngă după Ion Brad, ca după un mare om de teatru şi de cultură, asta mi se pare mai mult decît o nostalgie vinovată faţă de un reprezentant al dramaturgiei de partid şi faţă de unul dintre stîlpii ideologie oficiale. Mi se pare şi o jenantă lipsă de gust şi de simţ al valorii.

Postarea asta porneşte de la afirmaţia cunoscutului actor Do