În ultimele săptămâni trei ziare au anunţat că renunţă la ediţiile tipărite şi rămân cu cele online. Pentru unii e doar un semn că Sorin Ovidiu Vântu, aparent proprietarul lor, a pariat greşit la alegeri. Pentru alţii poate fi un indiciu că povestea printului în România e din ce în ce mai tristă, în ton cu declinul mondial al presei tipărite. Fiindcă nu ne plac pronosticurile de înmormântare, să vedem doar cum s-a ajuns la ele.
În toată lumea se vorbeşte despre moartea print media, iar cuvântul cheie e „salvarea". Trusturile mari vor să-şi salveze afacerile, iar unii cititori, probabil mai nostalgici, ar vrea să-şi răsfoiască în continuare, dimineaţă de dimineaţă, ziarul favorit la cafea.
La noi, printul moare acolo unde nu mai sunt bani şi nici vreo speranţă de acces la bani. Cotidianul şi-a încetat apariţia în decembrie 2009. Un ziar istoric, lansat într-un 10 mai din anii 90 (Ziua Monarhiei) de unul dintre puţinii gentlemen-i din politica românească, Ion Raţiu. Dacă e să ne luăm după Registrul Comerţului, printre acţionarii companiilor care controlau Cotidianul înaintea decesului publicaţiei se afla, în afara lui Sorin Ovidiu Vântu (majoritar) şi o companie offshore aparţinând fiului lui Raţiu, Nicolae. Oricare ar fi fost asociaţii lui Vântu, pe ediţia tipărită a ziarului a fost pus lacătul, cu datorii de peste jumătate de milion de euro lăsate în urmă.
Cotidianul, zice un anunţ sec, rămâne prezent pe Internet. La fel şi Ziua şi Gardianul, închise şi ele la începutul acestui an. Cu totul, cele trei ziare închise aveau, probabil, în decembrie, un tiraj total de câteva zeci de mii de exemplare. Dat fiind că cu greu ar putea fi situate în zona unor afaceri nu profitabile, ci măcar cu potenţial, şi nici în cea a unor publicaţii de elită citite de prea puţini pentru că ar fi fost inaccesibile majorităţii, rămâne de spus că făceau parte din categ
