Florin Fărcaş (40 de ani), din Aghireşu, a fost arestat pentru 29 de zile, fiind acuzat că a comis cele două crime petrecute în noaptea de sâmbătă spre duminică în Ticu-Colonie.
Fărcaş locuia alături de una dintre victime, Daniel Ungvari, pe care a ucis-o în urma unui conflict spontan. A doua victimă, Otilia Piţig, a fost ucisă, spun anchetatorii, din cauză că a refuzat să îl servească pe Fărcaş cu băutură.
Locuitorii din Ticu-Colonie sunt încă în stare de şoc, la mai bine de o zi de când trupul Otiliei Piţig (77 de ani) a fost descoperit fără suflare, într-o baltă de sânge. Peste drum, într-o altă baltă de sânge, a fost găsit cadavrul lui Daniel Ungvari (46 de ani).
Fărcaş îi ajuta pe săteni la treburile gospodăreşti
„Doamne feri ce batjocorită era săraca femeie. Am văzut-o imediat după ce au găsit-o”, se minunează încă Stela Lăcătuş, căreia încă nu îi vine să creadă ce s-a petrecut la doar câteva case de gospodăria ei. La fel, nici Rozaliei Mărcuş, o femeie care obişnuia să aibă grijă de Otilia Piţig, mai ales că îl cunoştea pe presupusul agresor: „Florin era băiat bun, pe mine mă tot ajuta când aveam nevoie de ceva lucru la casă. Drept îi că atunci când bea, era cam sălbatic”, spune ea.
Câine spintecat în braţele unei victime
Locul unde a fost ucisă Otilia Piţig e străjuit acum de o bandă galbenă, a Poliţiei, care blochează accesul. Nora ei, Maria Piţig, a venit să rânduiască gospodăria. „Pentru ţuică a omorât-o, porcul dracului! E jale acolo în cameră. Soacra mea era dezbrăcată, probabil a fost şi violată, iar peste tot numai sânge. Pe masă era o sticlă desfăcută şi două pahare de ţuică”, mai povesteşte femeia.
Pe uliţa satului, crimele sunt principalul subiect de conversaţie. „Dimineaţa, când s-a auzit că tanti Otilia e moartă, Florin a ieşit afară din casă şi a început să urle că şi Uţu (Dani