Şi în general de oameni cum e Cristian Preda în politica de la noi? Fiindcă observ că intervenţiile critice venite din interiorul partidelor sînt privite cu simpatie de reprezentanţii partidelor adversare, dar cu reţinere, dacă nu chiar cu nervi de liderii partidelor lor.
Vasile Dâncu de la PSD, pe care îl citeză cu voioşie pedeliştii ori de cîte ori mai spune ceva despre reformarea partidului e sfătuit de Geoană şi comp. să-şi ţină gura sau în cel mai bun caz să vorbească în „forurile” partidului.
Cristian Preda care a fost simpatizat de toată lumea în PDL cîtă vreme s-a războit în campanie cu PSD-ul şi PNL-ul şi i-a forfecat pe Geoană şi pe Crin Antonescu, acum e avertizat că n-are destulă experienţă politică pentru a-şi da cu părerea despre selecţia „de cadre” din propriul său partid.
Sever Voinescu, cel care a încercat ceva asemănător, dar mai timid, s-a astîmpărat după ce Boc i-a arătat pisica. Cît despre vocile critice din PNL acestea se aud în surdină. Singurul care face vocalize, dar nu direct împotriva direcţiei imprimate de actuala conducere, ci pentru a readuce PDL-ul la masa negocierilor intrării PNL la guvernare e, da, Relu Fenechiu, acest Gelu Ruscanu al afacerilor din partid.
Şi în general de oameni cum e Cristian Preda în politica de la noi? Fiindcă observ că intervenţiile critice venite din interiorul partidelor sînt privite cu simpatie de reprezentanţii partidelor adversare, dar cu reţinere, dacă nu chiar cu nervi de liderii partidelor lor.
Vasile Dâncu de la PSD, pe care îl citeză cu voioşie pedeliştii ori de cîte ori mai spune ceva despre reformarea partidului e sfătuit de Geoană şi comp. să-şi ţină gura sau în cel mai bun caz să vorbească în „forurile” partidului.
Cristian Preda care a fost simpatizat de toată lumea în PDL cîtă vreme s-a războit în campanie cu PSD-ul şi PNL-ul şi i-a forfecat pe Geoană şi pe Cri