Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbaterile pe buget, minut cu minut

Publicat in Ziare.com, luni 11 ianuarie 2010 ·

Plenul reunit al celor doua camere ale Parlamentului incepe luni dezbaterile asupra bugetului de stat pe 2010 si bugetului asigurarilor sociale pe 2010, dupa ce, la finalul unei sedinte maraton, comisiile de buget finante au finalizat, duminica, rapoartele ce vor fi supuse votului senatorilor si deputatilor.

Ziare.com va invita sa urmariti deciziile adoptate luni in forurile de conducere ale partidelor parlamentare cu privire la sprijinul acordat acestor doua proiecte legislative precum si dezbaterile ce vor preceda votul final.

22:00 - Camera Deputatilor, for decizional, a adoptat luni seara, in unanimitate, proiectul de abilitare a Guvernului sa emita ordonante in perioada vacantei parlamentare, in lipsa deputatilor PSD si PNL.

19:20 - Deputatul PSD Constantin Nita a comparat, in plenul reunit, proiectul de buget pe 2010 cu Executivul, caracterizandu-l drept "mic, meschin, ingust", politic, si nu economic, construit pentru interesele unui partid si cu rea vointa.

18:50 - Liderul parlamentarilor independenti, ministrul Gabriel Oprea, a declarat luni ca grupul sau va vota bugetul si face un apel catre senatori si deputati, indiferent de culoarea politica, sa nu faca un "joc politic" cu bugetul de stat, Romania avand nevoie de un buget "realist si adoptat la timp".

18:49 - Deputatul UDMR Petru Lakatos a declarat luni ca "bugetul seamana cu depozitul de la Ciorogarla: trebuie gasite restul de arme impotriva crizei".

18:30 - Liderul grupului minoritatilor din Parlament, Varujan Pambuccian, a declarat luni ca grupul pe care il reprezinta va vota bugetul, despre care a spus ca este construit pe sintagma "nu avem incotro", acuzand acordul cu FMI, dar sugerand eliminarea unor masuri fiscale, cum ar fi impozitul forfetar.

17:40 - Peste trei luni, bugetul ar putea fi rectificat, sustine ministrul Me

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 33 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 20 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 33 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 34 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 50 minute
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 4 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°