Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii, o raritate în flagrantele puse la cale de procurori

Publicat in Adevarul, marți 12 ianuarie 2010 · ·

Magistraţii au folosit un teanc de şerveţele ca s-o prindă pe menajera-şantajistă şi pe iubitul ei italian. Aceştia ceruseră unei familii 28.000 de euro, sub ameninţarea cu moartea.

Oamenii legii spun că au apelat la acest truc fiind constrânşi de împrejurări. Nici ei, şi nici familia şantajată nu dispuneau de banii necesari pentru a organiza un flagrant „ca la carte“. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ nu există un fond pentru organizarea de flagrante.

„În mod normal, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ nu lucrăm la cazuri în care se organizează flagrant şi, în consecinţă, nu avem un fond special din care să luăm bancnotele necesare“, a declarat Gabriela Neacşu, procurorul care s-a ocupat de caz. Nici măcar la nivel de judeţ nu există un fond de bani pentru flagrant.

„În ultima vreme, pentru sume de câteva sute de euro, am rezolvat apelând la poliţişti sau chiar făcând chetă“, a declarat prim-procurorul Virgil Cornea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.

Împrumută bani de la denunţători

Şi procurorii ieşeni sunt puşi în situaţii jenante atunci când trebuie să organizeze un flagrant. De multe ori, ei riscă banii denunţătorului. „Prim-procurorul a făcut numeroase cereri pentru a se alcătui un fond special pentru astfel de situaţii. Însă până acum nu a fost aprobat. De obicei, la un flagrant luăm bani de la denunţător, încheiem un proces-verbal pe care trecem şi seriile bancnotelor. Ulterior banii îi sunt restituiţi“, a explicat procurorul Carmina Pascal, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Ceva mai norocoşi sunt procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi cei de la DIICOT. Atunci când trebuie să organizeze un flagrant, ei apelează la un fond special. Doar la DIICOT, acesta este de un milion de lei la nivel naţional. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 39 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Ministrul Economiei ar putea renunța la firmele de head-hunting prin care se selectează managerii companiilor de stat

HotNews acum o ora
Modul în care sunt stabiliți managerii care conduc companiile statului nu are nicio legătură cu normalitatea, existând doar două firme care vin și spun cine este bun să fie manager, a declarat ministrul Ministrul Economiei, Digitalizării, Antrepreno

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Ministrul Economiei şi Turismului: În ultimii ani mi-am făcut vacanţele în Grecia

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Miruţă, a dezvăluit că în ultimii ani şi-a făcut vacanţele în Grecia. Acum merg în România pentru că nu mai am timp, a adăugat Miruţă.

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum o ora
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°