În legătură cu bugetul pe 2010 au avut loc destul de multe dezbateri privind alocările într-un domeniu sau altul, perspectivele sau lipsa de perspectivă pentru una sau alta dintre categoriile sociale vizate. Reprezentanţii arcului guvernamental au participat de fiecare dată la asemenea dezbateri cu argumente aproape identice: ar fi bine, dar nu avem resurse, ar fi bine, dar nu ne lasă "Fondul". La acest nivel al discuţiei, actualii guvernanţi au dreptate: logica bugetară care stă la baza întregului demers nu permite multe din alocările solicitate de opoziţie sau de partenerii sociali. Şi, trecând peste amănunte, tocmai despre această logică vă propun să vorbim astăzi.
În primul rând, mi se pare că avem de a face cu un buget inerţial. El prelungeşte pe 2010 neputinţa managerială pe care executivul Băsescu-Boc a etalat-o, constant, în 2009. Sigur, anumite lucruri s-au schimbat în peisaj. În trecutul an electoral, cei doi s-au străduit să acopere golurile din economie făcând împrumuturi masive care să garanteze pacea socială şi un minimum de speranţă pentru salariaţi şi pensionari. Din cauza acestei politici pasive, în 2010 criza s-a adâncit şi acum e momentul în care vom suporta cu adevărat efectele ei nocive, odată trecută anestezia administrată anul trecut.
E interesant de observat că, în faţa acestei realităţi ameninţătoare, Executivul continuă, aproape hipnotic, politicile din 2009. Perspectiva în care se lucrează nu e mai mare de un an, iar obiectivele vizate sunt câteva cifre macroeconomice impuse de acordul cu FMI. E ca şi cum guvernul nu ar administra o societate şi o economie reale, cu angajatori şi angajaţi, cu oameni vii care mănâncă, se îmbracă şi plătesc rate la bănci, ci ar lua parte la un fel de joc video abstract, în care, odată atins un anumit număr de puncte, se aprinde un beculeţ şi eşti declarat câştigător.
