În nenumărate rânduri, în ultimele luni, s-a vehiculat faptul că la nivel local, între conducerile PSD şi PD-L, s-ar fi făcut anumite înţelegeri, foarte bine ascunse, referitoare la oamenii din fruntea instituţiilor deconcentrate din judeţ. Din aceeaşi categorie controversată face de asemenea parte şi consilierul PD-L (?) Dănuţ Moisoiu, renegat de PD-L prin excluderea sa în urmă cu aproape doi ani din partid, dar netrecut în tabăra pesedistă.
De mai bine de un an, despre liderul interimar al organizaţiei judeţene, Mircea Banias, se spune că nu ar urmări întocmai interesul partidului şi s-ar da de partea pesediştilor. Iar argumentele pe care cunoscătorii problemei le-ar aduce par să fie suficiente, începând de la lansarea unor zvonuri legate de eventuala schimbare a prefectului Claudiu Palaz - vorbe de altfel infirmate de şeful de la judeţ, la lipsa de ripostă în cazul păstrării pe funcţii a directorilor pesedişti din guvernarea PSD - PD-L până la tergiversarea instalării propriilor oameni în instituţiile deconcentrate care le-au revenit în urma împărţirii din ianuarie 2009, dar şi a retragerii PSD - ului de la guvernare.
Un subprefect lipsă
Chiar dacă acum deţin controlul asupra Instituţiei Prefectului - cu un subprefect de-al lor, democrat-liberalii nu au instalat nici până în ziua de azi cel de-al doilea subprefect care le revenea. În perioada imediat următoare instalării prefectului, Banias susţinea că organizaţia PD-L Constanţa nu are încă un om pregătit pentru a ocupa cea de-a doua funcţie de subprefect. La acel moment erau totuşi vehiculate câteva nume pentru această poziţie: Ioan Gligor, Daniela Dragomir şi Adrian Sponte, însă se pare că acestea au fost doar nişte propuneri formale, care i-a bucurat pe moment pe nominalizaţi. Din surse neoficiale aflasem că Ioan Gligor, unul dintre activiştii importanţi în campaniile electorale ale PD-L-ului d