În România nu există dezbateri despre dreptul de a alege, despre dreptul de a întrerupe o sarcină, despre vină, despre urmări, despre vieţile aruncate la gunoi. Clinicile de ginecologie scot profit bun din chiuretaje, iar oamenii arată cu degetul incriminând interdicţiile inumane din perioada de dinainte de ‘89. Avortul însă este mai mult decât o intervenţie banală, o rezolvare comodă a unei sarcini nedorite.

„M-am trezit într-o dimineaţă şi am simţit că se-nvârteşte camera cu mine. Mă simţeam rău, ciudat. Îmi venea să vomit. Am intrat în baie şi am stat minute întregi. Într-un final, a fost bine. Mi-a trecut. Eram prea tânără să-mi fac griji. Până când, în altă dimineaţă, s-a întâmplat la fel. Atunci m-am speriat. În timp ce mă priveam în oglindă -

parcă încercam să descifrez ce se întâmplă cu organismul meu -

mi-a trecut un cuţit prin suflet. Inima a început să bată repede, foarte repede. Toate celelalte semne mi s-au arătat clare dintr-o dată“. Glasul Alexandrei B. tremură, suflul i se-ngreunează şi ochii i se umezesc. Cutele de pe frunte se regrupează, strângându-se a tristeţe, buzele se încleştează de durere. Au trecut câţiva ani de atunci. „A fost cea mai mare greşeală pe care am făcut-o în viaţa asta, până acum. Şi pentru ea mi se pare că o să plătesc cât oi trăi. N-am ţinut sarcina. N-am fost în stare. Eram prea tânără, inconştientă. Părinţii s-au opus vehement, abia intrasem la facultate, aveam planuri măreţe de realizat....“, rosteşte ironic, dând din cap.

Alegerea de la fiecare pas

Ce s-a petrecut înainte s-a şters aproape definitiv. Băiatul, momentele de inconştienţă şi pripeală, întâlnirile... Au rămas însă să-i chinuiască sufletul şi să taie ca un cuţit în carne vie clipele de coşmar prin care a trecut din momentul în care a decis să renunţe. Şi acum regretă. Regretă, mai ales, naivitatea şi iresponsab